Importanța resursei umane este mandatorie pentru o companie de succes. Ba mai mult, păstrarea angajaților valoroși în cadrul unei organizații trebuie să reprezinte o prioritate pentru managerii care își doresc să construiască echipe productive și unite.
În urma celor mai recente provocări pe care le-a întâmpinat omenirea, piața muncii s-a confruntat cu un val de demisii la nivel mondial. Acest fenomen a demonstrat companiilor că perspectiva din care își privesc angajații trebuie să se schimbe. Ba mai mult, fluctuația de personal, generată în mare măsură de mediul ostil de lucru din interiorul unei organizații, poate crea dezechilibre puternice, de natură financiară.
Pe de o parte, o piață concurențială și dinamică face păstrarea angajaților motivați și loiali cu atât mai dificilă. Pe de altă parte, și percepția angajaților față de muncă a suferit modificări însemnate. Angajatul modern caută un mediu de lucru care să-i stimuleze dezvoltarea, o cultură organizațională în acord cu principiile sale de viață, dar și beneficii diverse, care să-l motiveze.
- Loializarea angajaților sau cum să evităm fluctuația de personal?
- Metode de retenție a angajaților – 4 concepte cheie pentru a construi echipe productive
Loializarea angajaților sau cum să evităm fluctuația de personal?
Retenția angajaților într-o companie necesită soluții pe termen lung, menite să contribuie la motivația salariaților și la creșterea atașamentului față de organizație. Loializarea angajaților este mandatorie, dacă o afacere își dorește să cunoască succesul și să-și păstreze poziția concurențială pe piață. Personalul unei companii este cel care poate diferenția o firmă de competiția sa, iar menținerea angajaților valoroși trebuie să constituie o prioritate pentru organizație.
Beneficiile extrasalariale precum bonurile de masă nu mai sunt un factor motivator suficient pentru angajați, a căror atenție se îndreaptă înspre cu totul alte priorități. Astfel, pentru a-și înțelege angajații și pentru a-i menține motivați, o companie trebuie să acorde atenție lucrurilor care au relevanță crescută pentru salariați, indiferent că este vorba despre latura socială, despre cea adresată învățării și dezvoltării, despre politicile de responsabilitate socială sau altele.
Totodată, este important de menționat că angajatul modern, ce are la dispoziție suficiente opțiuni, nu va rămâne fidel unei organizații care nu întrunește standardele și valorile la care acesta aderă. Pentru salariații viitorului, locul de muncă nu este privit drept un simplu generator de venit. Acesta trebuie să capete un sens, să-l conducă spre o carieră de succes și să-l împlinească atât pe plan profesional, cât și personal.
Mai mult decât atât, angajatul modern valorizează echilibrul dintre viața personală și cea profesională, iar compania căreia acesta va alege să-i rămână fidel este necesar să se alinieze acestei viziuni, căutând soluții viabile pe termen lung.
Metode de retenție a angajaților – 4 concepte cheie pentru a construi echipe productive

Un sondaj realizat de compania de consultanță Gallup arată că implicarea angajaților în cadrul unui loc de muncă variază în proporție de 70%, în funcție de mediul organizațional și de superiorul direct. Important de remarcat este faptul că angajații care lucrează într-un mediu propice dezvoltării pot contribui în mod substanțial la bunul mers al unei afaceri, fiind motivați să rămână în organizație pe termen lung.
Mediul organizațional și eforturile pe care o companie le face pentru a-și păstra angajații motivați vor avea un impact simțitor asupra productivității acestora. Mai jos, am detaliat 4 concepte cheie pe care organizațiile trebuie să le ia în calcul, atunci când își doresc să investească în construirea unor echipe motivate și productive.
- People centricity
Într-o companie modernă, nevoile angajaților primează. Aceștia își doresc ca munca să le fie corect evaluată și recompensată. Totodată, un mediu de lucru sigur este vital pentru ca salariații să-și poată desfășura activitățile. Deși munca de acasă a reprezentat o alternativă sigură în perioada pandemiei, mulți dintre salariați resimt lipsa conexiunii și a interacțiunii cu ceilalți colegi. Totuși, pentru a se întoarce la birou, angajații au nevoie de certitudinea că pot beneficia de protecție sanitară sporită.
Din acest punct de vedere, implementarea unor măsuri care să contribuie la creșterea gradului de imunitate a clădirilor de birouri ar putea reprezenta o soluție viabilă. IMMUNE Building Standard™, concept dezvoltat de către Liviu Tudor prin intermediul Genesis Property, este o certificare pentru clădiri și conține peste 135 de măsuri sanitare, de inginerie, arhitectură și operaționale, menite să îmbunătățească protecția sanitară a spațiilor de birouri, atât în prezent, cât și în viitor.
De asemenea, interesul pentru bunăstarea salariaților poate constitui o resursă viabilă de retenție a acestora. Pe lângă mediul de lucru sigur, companiile pot implementa programe de wellbeing, care să faciliteze menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională, dar și sesiuni de învățare și dezvoltare pentru angajați.
- Co-living
Un studiu realizat de catre Genesis Property arată că 53,4% dintre angajații români consideră că interacțiunea dintre colegi în afara biroului, la job sau în timpul liber este benefică pentru productivitate și crește unitatea echipei. Omul este o ființă socială, iar nevoia de a se conecta cu cei din jur este justificată. Același sondaj confirmă că, în timpul liber, salariaților le lipsesc cel mai mult plimbările în natură, interacțiunile sociale cu colegii sau participarea la evenimente.
Menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională este un element cheie, atunci când vine vorba despre sănătatea și starea de bine a angajaților. YUNITY Park este un concept de real estate care include spații de co-living pentru angajați, oferind un context propice pentru păstrarea echilibrului dintre viața personală și job. Dezvoltat prin intermediul Genesis Property, proiectul își propune să includă, pe lângă spații de co-living și co-working, o pădure urbană, spații de lucru în aer liber, un amfiteatru modern dedicat evenimentelor outdoor, zone de socializare, de divertisment sau de fitness.
Companiile trebuie să înțeleagă că angajații, deși dedicați locului de muncă și dispuși să investească în dezvoltarea profesională, valorizează în egală măsură timpul liber și latura socială a vieții. Menținerea acestui echilibru va contribui la încurajarea productivității, a implicării și a creșterii atașamentului față de organizație.
- Co-working si birouri satelit
Conceptul de co-working facilitează interacțiunea dintre colegi și construirea unor echipe mai unite. Birourile satelit permit angajaților, dar și colaboratorilor sau chiar freelancerilor să își rezerve un spațiu de lucru în care să desfășoare diferite activități.
Deși munca de acasă a fost pe placul angajaților, izolarea resimțită de către aceștia a fost una dintre cele mai comune probleme. Un sistem de lucru hibrid, care să îmbine munca remote cu prezența fizică a angajaților la birou, pare a fi soluția optimă. Spațiile de lucru ale viitorului trebuie să fie sustenabile și să permită, în același timp, conectivitatea și colaborarea dintre angajați.
- Beneficiile smart și politica transparenței în cadrul companiei
Valorile angajaților moderni sunt diferite. Aceștia pun accent pe sustenabilitate, pe politici de responsabilitate socială sau pe asigurarea unui mediu de lucru transparent și sigur. Comunicarea la nivel organizațional este un aspect important în construirea încrederii angajaților, iar transparența este mandatorie pentru o companie care își dorește angajați loiali.
Ba mai mult, pachetele de beneficii oferite angajaților trebuie să se alinieze cu nevoile și cu dorințele acestora. O parte din ce în ce mai mare a angajaților preferă să aibă posibilitatea de a-și alege beneficiile. Dacă pentru unii salariați este important să beneficieze de o primă de concediu, alții pot alege să folosească suma oferită pentru a participa la evenimente, pentru a-și cumpăra cărți sau pentru a-și achita abonamentul la fitness.
Prin urmare, pentru a-și mulțumi angajații, organizațiile pot include, pe lângă pachetul standard, o serie de beneficii la alegere, pentru a pune în valoare dorințele și nevoile particulare ale salariaților.
Eforturile companiilor pentru a reține angajați valoroși reprezintă o investiție pe termen lung, menită să aducă beneficii notabile. Pentru a-și menține competitivitatea și pentru a se alinia la tendințele pieței, organizațiile trebuie să rămână atente la nevoile angajaților și dispuse să aducă schimbări mediului de lucru. Numai în acest fel, angajații vor alege să rămână loiali, implicați și devotați angajatorilor.
Sursă foto: Shutterstock







