VINDECAREA SLĂBĂNOGULUI  În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreiește Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, uscați, așteptând mișcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare și tulbura apa, și cine intra întâi după tulburarea apei, se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Și era acolo un om care era bolnav de treizeci și opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând și, știind că este așa încă de multă vreme, i-a zis: Voiești să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă! Și îndată omul s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă și nu este îngăduit să-ți iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ți patul tău și umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ți-a zis: Ia-ți patul tău și umblă? Iar cel vindecat nu știa cine este, căci Iisus Se dăduse la o parte din mulțimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu și i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat și a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos. (Ioan 5, 1-15)

Lecturile biblice pe care Biserica le-a rânduit în perioada pascală sunt texte din Evanghelia după Ioan şi din cartea Faptele Apostolilor. Acestea s-au rânduit întrucât, aşa precum Apostolii au petrecut cu Hristos Domnul 40 de zile după Înviere „vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3), tot astfel credincioşii creştini petrec perioada pascală învăţaţi fiind de Domnul prin Cuvântul Său.

Duminicile care punctează perioada pascală sunt tot atâtea popasuri în care prin diferitele pericope biblice suntem invitaţi să contemplăm taina iconomiei mântuirii şi astfel, pregătiţi duhovniceşte, să ne putem asuma la modul cel mai profund roadele preamăririi lui Hristos prin Pătimiri şi Înviere, şi anume, primirea Duhului Sfânt şi viaţa în Hristos.

Denumiri și localizare arheologică

Scăldătoarea Vitezda, localizată în Ierusalim aproape de Poarta Oilor (Ioan 5, 2), în partea de nord a Templului, nu apare cu acest nume în Vechiul Testament. Exegeţii identifică scăldătoarea sub numele de „canalul lacului celui de sus” (Isaia 7, 3; IV Regi 18, 17). Vitezda (care înseamnă „casa sau locul milei”) era locul unde erau spălate oile care erau mai apoi sacrificate potrivit ritualurilor de jertfire din Vechiul Testament. Săpăturile arheologice au excavat ruinele a două bazine mari din perioada precreştină, însă locul exact al celor „cinci pridvoare” este încă disputat. Dacă unul din bazine era folosit la spălarea oilor, celălalt era foarte probabil cel menţionat în Evanghelie, deoarece exista o veche tradiţie cu privire la efectele terapeutice ale acestei ape, efecte puse în legătură cu pogorârea în ape „din când în când” a unui înger.

„Doamne, nu am om”

În acest loc, Evanghelistul Ioan ne spune că Mântuitorul întâlneşte un paralitic care îşi purta de 38 de ani neputinţa şi care aștepta un moment prielnic pentru vindecarea sa. La plângerea acestuia cum că „nu are om care să-l arunce în scăldătoare”, Hristos îi porunceşte să-şi ia patul şi să plece, cu alte cuvinte, îi spune că este tămăduit.

Boala şi singurătatea sunt cele două rele de care îl izbăveşte Hristos pe slăbănog. Boala şi moartea au intrat în viaţa omului ca urmare a păcatului (Romani 6, 23). De multe ori, şi singurătatea este efectul păcatului, al egoismului şi al autonomizării. Evanghelia ne învaţă că omul sănătos este cel în comuniune cu ceilalţi. Atunci când Hristos îl vindecă pe slăbănog, îl repune şi în comuniune cu ceilalţi. Biserica ne învaţă că, oricât de bolnavi şi de singuri am fi, Hristos Domnul nu numai că ştie de noi şi ne însoţeşte permanent, ci mai ales ne poate tămădui. Doar legătura cu Hristos în Biserica Sa poate vindeca deplin omul afectat de păcat şi de singurătate.

„Voieşti să te faci sănătos?”

Întrebarea pusă de Hristos slăbănogului şi care precedă vindecarea acestuia subliniază participarea noastră în procesul tămăduirii sufleteşti şi trupeşti. Biserica nu este un spaţiu al magiei şi al superstiţiei, ci este locul unde răspundem chemării divine. În măsura răspunsului nostru pozitiv, Hristos operează tămăduirea noastră. De aceea, mântuirea este sinergie, împreună-lucrare conștientă şi consecventă cu Dumnezeu.

Îndemnul de după vindecare este şi el foarte important pentru a înţelege lucrarea lui Hristos în Biserica Sa. Deşi există o ciclicitate în comemorarea liturgică a evenimentelor hristice în fiecare an, viaţa duhovnicească urmăreşte un traseu permanent ascendent. Cu alte cuvinte, iertarea şi tămăduirea pe care o primim în Biserică prin Sfintele Taine nu trebuie înţelese ca acte de care ai nevoie din când în când pentru a putea merge mai departe şi apoi a reveni la vechile păcate, ci ca o permanentă creştere şi înălţare spre măsura „bărbatului desăvârşit” după modelul lui Hristos (Efeseni 4, 13).

Biserica, locul unei permanente Cincizecimi

Sfântul Chiril al Alexandriei consideră că pogorârea îngerului se făcea în preajma sărbătorii iudaice a Cincizecimii – care comemora, potrivit tradiţiei iudaice, pogorârea îngerilor prin care s-a dat Legea pe Sinai. Însă, în Biserică, darul tămăduirii îl avem permanent în Hristos Domnul – „Doctorul sufletelor şi al trupurilor” prin excelenţă. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare afirma că Biserica este „spital duhovnicesc”, scopul vieţii eclesiale fiind aşadar tămăduirea noastră. Cele cinci pridvoare simbolizează cele cinci simţuri prin care de multe ori ne raportăm în chip nepotrivit la cele din jur şi care sunt tămăduite în Hristos. Cei 38 de ani reprezintă, potrivit Sfântului Chiril, nedeplinătatea Legii (40 fiind numărul deplin) – simbol al nedesăvârşirii acesteia şi al finalităţii ei în Hristos. Aşadar, vindecarea de la Vitezda ne arată că harul lui Dumnezeu lucra doar „ca arvună” în Vechiul Testament şi că el este lucrător permanent în Biserică, unde trăim o permanentă Cincizecime. Aşadar, parafrazând tâlcuirile patristice, am putea spune: „Nu ai om, dar ai Dumnezeu, nu ai scăldătoare, dar ai Biserica – unde Hristos este izvorul nesecat al tămăduirilor”.

Pr. Lect. Dr. Marian Vild