Un accident rutier în urma căruia au rezultat două victime a avut loc în urmă cu câteva minute pe strada Vasile Lucaciu din Baia Mare. Un șofer a ieșit cu mașina de pe carosabil și a intrat în plin în stația de autobuz. Mai multe echipaje de prim ajutor, pompieri și polițiști intervin la fața locului.
ACTUALIZARE:
Conform informațiilor ActualMM, accidentul a avut loc după ce șoferului i s-a făcut rău la volan. Bărbatul în vârstă de 57 de ani, din Șurdești, se afla în mașină împreună cu soția sa, în vârstă de 54 de ani, în momentul în care ar fi intrat în stop cardio-respirator, nemaiputând să cotroleze autoturismul. Mașina a intrat pe contrasens, după care s-a izbit în plin de stația de autobuz.
Salvatorii ajunși la fața locului au reușit să îl resusciteze pe șofer. Acesta, împreună cu soția sa, au fost transportați al spital.
Conform primelor informații, dintre persoanele care așteptau în stația de autobuz a rezulta un rănit. Este vorba despre un copil de 13 ani, cu fractură la umăr. Acesta urmează să fie, de asemenea, transportat la Spitalul Județean de Urgență.
Știre în curs de actualizare.
ActualMM