AcasăUncategorizedCum poți să te implici și tu mai mult în viața comunității 

Cum poți să te implici și tu mai mult în viața comunității 

spot_img

DISTRIBUIȚI

În ultimii ani, în contextul crizei sanitare şi a agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, mulţi dintre noi am învățat sau ne-am reamintit o lecţie prețioasă, cea a solidarităţii. Mobilizarea în timpul unei crize pare firească, dar cum ar fi dacă ne-am mobiliza şi pentru cauze care vizează bunăstarea comunităţii din care facem parte? Fiecare dintre noi poate face diferenţa în comunitatea sa, dacă îşi doreşte acest lucru, iar recompensele morale sunt nebănuite.  Implicarea socială poate lua diferite forme şi, indiferent de felul în care alegi să o faci, ajutorul tău este foarte important. Aşadar, iată ce poţi face pentru a da o mână de ajutor celor care au nevoie şi pentru a te implica mai mult în viața comunităţii din care faci parte, fără să fie nevoie să-ţi schimbi complet stilul de viaţă.

Donații materiale

Donarea unei sume, chiar dacă nu este una considerabilă, unei organizații care activează în favoarea unei cauze care este aproape de inima ta, este o modalitate foarte bună de a te implica, fără ca asta să-ți afecteze prea mult programul. În plus, cu ajutorul aplicaţiilor bancare de pe telefon poţi selecta o sumă fixă care să fie virată lunar, la o dată aleasă de tine, organizației pe care vrei să o susţii. Pe lângă o donație personală, îi poţi invita și cei dragi să doneze, în special prin participarea colectivă la campanii de strângeri de fonduri, de exemplu. Sau poţi renunţa la cadourile de ziua ta şi să le ceri prietenilor apropiați să facă o donație pentru sprijinirea unui program dedicat celor mici, cum este cel destinat combaterii analfabetismului funcțional în rândul copiilor proveniți din medii dezavantajate, derulat de United Way. Nu uita, de asemenea, că poți dona și obiecte, precum haine, cărți, produse de igienă personală sau jucării pentru o bibliotecă sau un centru comunitar.

Donaţii de timp sau talente

Să-ţi pui timpul, talentele sau abilităţile în slujba celor mai vulnerabili, care pot beneficia de pe urma lor, este o altă modalitate practică de a investi în comunitatea ta. Multe organizații sunt interesate să implice diferiţi oameni ca parte a echipei lor de voluntari obișnuiți sau chiar în consiliul lor de administrație. Pe termen scurt, îţi poți oferi  ocazional ajutorul, în timpul unei campanii sau într-o zi specială, implicându-te activ alături de voluntarii unei organizaţii. Indiferent că ai sau nu un talent special, prezenţa ta şi timpul pe care îl oferi înseamnă nespus de mult, atât pentru asociaţiile care desfăşoară diferite programe, cât şi pentru beneficiarii finali. În plus, pentru tine poate fi o excelentă modalitate de a face schimb de idei cu alţi oameni, de a cunoaşte persoane noi sau pur şi simplu de a te simţi util în cadrul comunităţii.

Gesturi altruiste

Desigur, gesturile altruiste, spontane, fac și ele parte din implicarea socială. A ajuta pe cineva să treacă printr-o intersecție aglomerată, a transporta un bagaj voluminos pentru o persoană mai în vârstă sau a oferi indicații unui străin care nu cunoaște oraşul sunt gesturi care adaugă un plus de confort și fericire vieților celor pe care îi întâlnești. Desigur, ele pot fi văzute doar ca gesturi politicoase sau de bun simţ, dar denotă, de asemenea, o deschidere spre circumstanţele specifice ale vieţii celorlalţi şi dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur care au nevoie.

 

Aşadar, există diferite modalităţi prin care şi tu te poţi implica mai mult în viața comunităţii din care faci parte. De la donaţii materiale, la voluntariat şi până la a mici gesturi de ajutor şi amabilitate, fiecare dintre noi poate face o schimbare în bine.

 

Sursă foto: Pexels.com

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA