Împrumuturile financiare, trebuie să recunoaștem, ne fac viața mai confortabilă. Uneori avem nevoie de mai mulți bani, alteori de sume mai mici, iar asta pentru că nevoile și dorințele noastre sunt diferite. Însă, în ultimii ani, instituțiile de credit și-au adaptat ofertele la cerințele consumatorilor. Au fost lansate diferite produse financiare, astfel că împrumuturile pot fi în prezent alese în funcție de scop, valoare, grad de îndatorare sau necesitate. În plus, documentația necesară pentru unele dintre ele este minimă și poate fi transmisă de către solicitanți în format electronic. Fără îndoială, creditele sunt o soluție optimă pentru diverse situații, însă înainte de a contracta un împrumut trebuie să știi ce tipuri de finanțări pot accesa persoanele fizice.
Credite pentru consum sau de nevoi personale
Acestea sunt creditele pentru persoane fizice cel mai des întâlnite. Aproape fiecare dintre noi a ales un împrumut rapid online sau a aplicat pentru unul obținut doar cu buletinul. Ei bine, creditele pentru consum necesită documente puține și se pot obține într-un timp relativ scurt. Sunt considerate împrumuturi pentru nevoi personale deoarece cuprind un spectru larg de credite care pot avea destinații diferite. În plus, persoanele fizice care aleg acest tip de finanțare nu sunt obligate să-și nominalizeze scopul față de creditor.
Creditele pentru consum pot fi accesate, de exemplu, pentru renovarea locuinței, cumpărarea produselor electrocasnice și a articolelor de mobilier, achitarea facturilor sau a cheltuielilor neprevăzute. După caz, împrumuturile se acordă pentru o perioadă de maxim 5 ani, pot fi cu sau fără ipotecă, cu dobândă fixă ori variabilă. Se regăsesc în categoria creditelor pentru consum și produse cu scop precis, precum credite pentru nevoi medicale, credite auto, credite pentru călătorii, credite pentru studii sau credite pentru construcții. Totodată, descoperitul de cont poate fi considerat tot un credit de consum.
Credite imobiliare sau ipotecare
Persoanele fizice care intenționează să-și cumpere sau construiască o casă pot alege creditele ipotecare ori pe cele imobiliare. În prima situație, vorbim de împrumuturi cu ipotecă, respectiv garanția aplicată imobilului ce va fi achiziționat. Ipoteca este obligatorie și se folosește dacă cel care a accesat creditul ajunge în imposibilitatea de a-și plăti ratele și depășește termenul limită impus. Executarea silită rămâne o variantă, dacă situația nu a putut fi soluționată anterior pe cale amiabilă. Creditul imobiliar în schimb, se acordă atât pentru cumpărarea de imobile cât și pentru construcția și renovarea acestora. Acesta se poate garanta cu bunul care face obiectul tranzacției, dar și cu alte tipuri de garanții, cum ar fi giranți ori un alt imobil.
Valoarea împrumuturilor pentru locuințe este mult mai mare spre deosebire de cea a creditelor pentru consum. De asemenea, perioada de timp pentru care se acceptă finanțare poate ajunge până la 30 de ani. Persoanele fizice care solicită un credit ipotecar sau imobiliar trebuie să achite și un avans, care începe de la 5% din valoarea totală a imobilului.
Credite pentru refinanțare
În cazul în care există persoane fizice care au unul sau mai multe tipuri de credite, mai puțin avantajoase, la alte bănci, pot opta pentru refinanțare. Ce înseamnă acest lucru? Consumatorii aplică pentru un împrumut nou, își achită datoriile anterioare și ulterior rămân cu un singur credit, cel de refinanțare. Astfel, scapă de stresul administrării mai multor împrumuturi diferite.
Produsele bancare, precum și cele oferite de instituțiile financiare nebancare sunt diverse și încearcă să răspundă cât mai bine nevoilor specifice ale persoanelor fizice. Înainte de a alege un împrumut, ai grijă să stabilești scopul și destinația banilor, dar și suma de care ai nevoie, pentru a lua o decizie cât mai bună.