Ninsorile din ultimele zile au dat bătăi de cap mutor șoferi, pe drumurile din județ. Cu toate că utilajele de deszăpezire lucrează non-stop, drumurile au fost acoperite rapid de un strat consistent de omăt. Accidentele s-au ținut lanț în Maramureș și, în majortatea cazurilor, motivele țin de neadaptarea vitezei la condițiile de drum, dar și de efectuarea unor manevre periculoase în contextul în care se circulă în condiții de iarnă.
Un astfel de moment a fost surprins astăzi dimineață de un participant la trafic. La ieșirea dintr-o curbă, un autoturism marca Mercedes cu numere de Cluj a intrat în depășire, obligând atât șoferul depășit cât și cel care circula regulamentar din sens opus să încetinească pentru a nu se ajunge la noi tragedii.
Polițiștii maramureșeni le recomandă șoferilor să circule responsabil
Având în vedere condițiile meteorologice din această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș recomandă tuturor conducătorilor de vehicule să circule cu prudență maximă.
Astfel, adaptați mereu viteza la condițiile de drum în vederea prevenirii unor evenimente rutiere nedorite. Fie viscol, fie vânt, fie zăpadă, polițiștii rutieri sunt la datorie pentru a oferi tuturor celor care se află acum pe drumurile publice un climat corespunzător de siguranță rutieră.
Nu uitați! Păstrarea unei distanțe suficiente față de autoturismul care circulă în fața dumneavoastră diminuează riscul de producere a unor evenimente rutiere și șansa de a putea opri în siguranță. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie! Nu neglijați acest lucru!
În situația în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalți conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers. Polițiștii vă recomandă să folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
În cazul în care vă aflați în calitate de pieton pe drumurile publice, evitați deplasările pe partea carosabilă, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă. Asigurați-vă temeinic atunci când vă angajați în traversarea părții carosabilă pe trecerile pentru pietoni, doar la culoarea verde a semaforului, și atunci când sunteți convinși că șoferii v-au observat și v-au înțeles intenția pentru a putea opri în condiții de siguranță.
Siguranța tuturor participanților la trafic este o prioritate a polițiștilor maramureșeni, astfel, vă asigurăm de întreaga disponibilitate în această perioadă feerică, dar dificilă din punct de vedere al desfășurării în condiții normale a traficului rutier!
Sursă video: Donnie Stiffler/ Info TRAFIC Maramureș