Sursa foto: https://unsplash.com/photos/IoQ7ggk4oN4
Dacă ai în colecția de încălțăminte numeroase perechi de pantofi sport, cu siguranță îți dorești să le întreții cât mai bine. Atâta timp cât încălțările sport sunt spălate corect și întreținute, te vei bucura de ele cât mai mult timp.
Află care sunt trucurile utile pentru curățarea și întreținerea pantofilor sport, din rândurile de mai jos!
Folosește periile pentru încălțăminte
Pentru a nu dăuna materialelor din care sunt confecționați pantofii sport, merită să folosești ustensilele potrivite. În cazul în care nu dispui de ustensile, poți să improvizezi, folosind un burete sau o cârpă moale de bumbac. La fel de potrivită este și peria pentru încălțăminte, care te ajută să scapi de murdăria de pe teniși sau adidași.
Pentru a nu da greș, curăță corespunzător pantofii sport, în funcție de textură. Modelele din plasă sau pânză se vor curăța cu un burete umed, folosind mișcări ușoare. Dacă ai o pereche de New Balance 574, cu exterior din piele întoarsă, aceștia necesită o atenție sporită, fiindcă apa și săpunul pot dăuna materialului. Pentru acest tip de material, alege doar produse de curățare speciale, cu respectarea instrucțiunilor de pe ambalaj.
Îndepărtează șireturile
Pantofii sport trebuie curățați corect, așa că trebuie să începi cu îndepărtarea șireturilor, pentru a nu le murdări. Șireturile pot fi spălate separat, în apă caldă, cu detergent și o periuță de dinți.
Vei observa cum pantofii sport preferați vor căpăta pe loc un aspect mai plăcut și mai îngrijit.
Ține cont de materialul pantofilor sport
Atunci când trebuie să cureți o pereche de pantofi din piele, nu vei avea nevoie decât de un săpun lichid și un burete moale. Nu insista prea mult cu spălarea acestui material, fiindcă în timp, pielea naturală se usucă și crapă. Folosește și cremă pentru pantofii din piele, astfel încât materialul să se înmoaie și să reziste mai mult.
Spre deosebire de pantofii sport din piele, modelele din pânză sunt mai dificil de întreținut, pentru că apa și praful pot să intre în material și să-l păteze. Pentru a te bucura cât mai mult timp de pantofii din pânză, evită să-i porți atunci când afară plouă și curăță-i cu grijă, cu apă, săpun lichid și o perie moale. Periuța de dinți este utilă atunci când trebuie să cureți marginile pantofilor sport sau talpă. După ce ai spălat perechile din dressing, lasă-i la uscat în lumina naturală, fără să le plasezi lângă surse directe de căldură, precum caloriferul.
Nu uita de mașina de spălat
Dacă ai o pereche de pantofi sport pe care îi poți spăla la mașină, alege un program special, pentru a scăpa de curățarea manuală. Înainte de a porni mașina de spălat, îndepărtează șireturile și scapă de murdăria de pe pantofi cu ajutorul buretelui. Încălțămintea poate fi introdusă într-o husă specială, pentru a nu se zgâria.
Pornește mașina de spălat la programul pentru rufe delicate și așteaptă să fie gata, pentru a te bucura de pantofi sport ca noi.
Protejează perechile de pantofi sport
Pentru a păstra încălțămintea sport curată și îngrijită, este indicat să porți perechile preferate prin rotație, pentru a nu le uza excesiv. Poți să le aerisești înainte de a le introduce în suportul pentru pantofi și să adaugi hârtie în interior, pentru a-și păstra forma.
În ultimul rând, cumpără și câteva spray-uri speciale care îndepărtează mirosurile neplăcute și mențin prospețimea încălțărilor.
Dacă ai nevoie să-ți îmbogățești colecția de pantofi sport, găsești încălțăminte online pentru bărbați, pe care să o incluzi în ținutele preferate, casual sau business.