Sursa foto: https://www.piatraonline.ro/amenajare-gradina
Te bucuri de un foișor generos în curte și vrei să-l transformi într-un loc de relaxare? Dacă da, află că ai la dispoziție o serie de finisaje plăcute și accesibile perfecte pentru scopul propus. În caz că nu te simți prea inspirat, iată cinci exemple de finisaje în rândurile de mai jos. Citește, cumpănește și stabilește! Nu-i așa că pare mai ușor?
Piatră naturală
Piatra naturală este un material des utilizat în cadrul amenajărilor exterioare. Aceasta îți poate transforma foișorul în colțul în care te vei putea relaxa alături de cei dragi, în care poți bea o cafea sau citi liniștit. Poți utiliza piatra naturală pentru exteriorul casei și în jurul foișorului pentru a crea un loc verde cu o parte din florile tale preferate.
Piatra naturală poate fi utilizată și la pavarea aleilor sau la delimitarea acestora, precum și la obținerea unor elemente decorative de excepție. De exemplu, poți umple câteva borcane sau felinare cu piatră decorativă și mici instalații luminoase.
Elemente metalice
Un foișor cu elemente metalice poate căpăta un aspect elegant și modern atunci când este amenajat cu bun gust. Ca exemplu, poți opta pentru o pergolă din aluminiu și elemente de mobilier de exterior: o canapea cu două locuri din lemn închis la culoare sau cu aspect din paie, la care să adaugi o măsuță din fier forjat.
Poți transforma acest foișor în locul ideal pentru a-ți bea cafeaua dimineața sau pentru a te bucura de compania celor dragi. Locul devine mai primitor dacă decorezi cu perne decorative cu forme geometrice, flori și plante care pot atârna de-a lungul pergolei.
Plăci de ardezie
Plăcile de ardezie sunt excelente pentru amenajarea unui foișor, date fiind beneficiile lor. Pe lângă faptul că au o aderență crescută, prevenind astfel acumulările de apă sau alunecările, aceste plăci oferă un design modern și plăcut.
De exemplu, poți folosi aceste plăci pentru pavarea foișorului și/sau pavarea unui perete de accent din vecinătate. Amplasează și o masă din piatră sau un șemineu cu un design similar și vei vedea îmbunătățiri semnificative. Adaugă o canapea generoasă și câteva ghivece înalte cu plante verzi și nu vei mai vrea să pleci de acolo. Dacă dorești ca foișorul tău să fie perfect funcțional și în sezon rece, îl poți izola sau chiar închide cu sticlă sau policarbonat.
Lemn
Lemnul reprezintă unul dintre cele mai utilizate materiale, atât în ceea ce privește crearea unei baze pentru viitorul foișor, cât și în materie de pergole durabile sau obiecte funcționale și decorative. Îți poți amenaja cu succes un foișor folosindu-te integral de lemn. Mai ai nevoie de o băncuță în forma literei L cu bază din lemn și tapițerie confortabilă și de o măsuță înaltă din lemn neșlefuit sau o masă lăcuită. Nu uita de niște piatră decorativă plus câteva flori curgătoare și ai rezolvat.
Beton amprentat
Chiar și betonul amprentat poate reprezenta o soluție optimă la capitolul finisaje, mai ales dacă nu ai un buget ridicat sau nu vrei să-ți bați capul cu mentenanța sa. Poți alege din numeroase culori și modele, astfel încât foișorul tău să fie pe deplin unicat.
De exemplu, poți crea un foișor cu un design rustic alegând un astfel de pavaj în asociere cu un covor, o măsuță pătrată cu picioare înalte și scaune cu mânere ondulate. Adaugă și un șemineu, respectiv lumini decorative sub forma unor felinare dispuse spre partea superioară a unei pergole din lemn masiv, pentru un aer romantic.
Indiferent de dimensiunea foișorului, alege una dintre ideile de amenajare de mai sus pentru a crea un spațiu în care să-ți regăsești pe deplin liniștea după o zi obositoare.