AcasăNews AlertGheorghe Șimon, deputat PSD: „Agricultura redevine o prioritate a guvernării”

Gheorghe Șimon, deputat PSD: „Agricultura redevine o prioritate a guvernării”

spot_img

DISTRIBUIȚI

PSD își respectă angajamentele și în agricultură, care redevine o prioritate a guvernării. Fermierii își vor primi subvenția pentru motorină, consumată în trimestrul III al anului 2021. Decizia vine imediat după ce ministrul PSD Adrian Chesnoiu a reușit să deblocheze și plata subvenției pentru crescătorii de animale. PSD reia astfel ritmul plăților la timp pentru fermieri, sau chiar în avans, așa cum s-a procedat și în guvernările PSD anterioare.

Odată cu intrarea la guvernare a PSD, APIA a reluat și plata ajutoarelor oferite de stat pentru susținerea fermierilor. Deja au primit ajutorul de stat fermierii care se ocupă de îmbunătățirea genetică a efectivelor de vaci, de bivolițe, de taurine, de cabaline, de ovine și de caprine, apicultorii afectați de calamitățile naturale din 2021. Au fost deblocați banii cuveniți și pentru producătorii de legume în spații protejate. Agricultura redevine o prioritate a guvernării, după ce în ultimul an fermierii au fost la un pas de faliment”, a declarat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureș.

România are, în total, o alocare medie anuală de trei miliarde euro pentru sectorul agricol. Această sumă plasează România pe locul șase în Uniunea Europeană, după Franța, Spania, Germania, Italia și Polonia, cu o suprafață agricolă eligibilă pentru acordarea de subvenții de 10 milioane de hectare, Franța are 26,5 milioane hectare, iar Spania, peste 20 milioane hectare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA