EXTRAGERE SPECIALĂ Bonurile fiscale emise în data de 1 februarie 2018, cu o valoare de 303 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale organizată duminică. La această extragere au participat bonurile emise între 22 ianuarie şi 23 martie 2018, conform unui unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Ca de obicei, selecţia câştigătorilor a fost realizată în două etape. Duminică a avut loc prima etapă, care a constat în extragerea bilelor ce au determinat luna şi ziua emiterii, precum şi valoarea bonurilor câştigătoare.
Extragerea a avut trei etape. În prima etapă a fost extrasă o bilă pentru determinarea lunii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 3, în a doua etapă, în funcţie de luna câştigătoare, a fost extrasă o bilă pentru determinarea zilei în care au fost emise bonurile câştigătoare (pentru luna ianuarie, o bilă cu numere de la 22 la 31; pentru luna februarie, o bilă cu numere de la 1 la 28; pentru luna martie, o bilă cu numere de la 1 la 23), iar în cea de-a treia s-au extras trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.