VOCEA BATE GRADUL Regulamentele militare afirmă, într-o lectură mai liberă, că „funcția bate gradul“. Și, de obicei, exact așa și este. Totuși, există și excepții: artiștii integrați în diverse structuri militare. În cazul lor, gradele militare se obțin de-a valma, prin ocolirea pașilor ierarhici specifici carierei militare. Astfel, putem spune că „vocea bate gradul“.
Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naţionale au în subordine și câte o formație artistică: Ansamblul „Ciocârlia“, respectiv Ansamblul „Doina“. În ambele sunt angajați artiști care, deși nu au trecut în viața lor printr-o cazarmă, au fost avansați la grade la care, în mod normal, se ajunge doar în urma unei îndelungi cariere militare.
Directiva „Ciocârliei“
Emil Păscuţ, liderul sindicatului „Diamantul“ al lucrătorilor din Poliție, a afirmat într-o discuție cu ministrul de Interne: „Ni se spune pe hârtie că sunt 80.000 de poliţişti, când în realitate sunt circa 40.000, ceilalţi 40.000 sunt nişte poliţişti-cameleon, din structurile de suport: psihologi, medici, personalul de deservire la cantină, cântăreţi, contabili. Toate specialităţile care în alte ministere sunt funcţionari publici, personal contractual, la noi sunt toţi poliţişti“.
Enumerați printre „cameleoni“, cântăreții înlocuiesc personalul activ deficitar, iar salariile lor provin tot din bugetul mereu insuficient al ministerului. Activitatea lor este subordonată Centrului Cultural al MAI. Iar în conformitate cu Ordinul de ministru nr. I/0513 din 29.03.2011, în cadrul Centrului funcționează Ansamblul artistic „Ciocârlia“.
Acesta este compus din 36 de artiști, din care cinci sunt, de fapt, polițiști. Iar șeful lor este inspector de poliție. Cu ce se ocupă acest inspector? Prinde hoți? Aleargă pe urmele unor infractori periculoși? Nici una, nici alta! Conform atribuțiunilor lui funcționale, șeful de ansamblu „participă la spectacole în calitate de solist vocal, elaborează proiecte artistice în colaborare cu regizorul artistic, raportează periodic conducerii Centrului Cultural activitatea desfășurată“.
Pe de altă parte, soliștii ansamblului trebuie „să urmărească în permanență împrospătarea repertoriului cu piese autentice din folclorul zonei pe care o reprezintă“. Trebuie „să respecte programul stabilit de conducerea ansamblului“. În plus, „ia zilnic cunoștință de programul de repetiții și spectacole (…), interpretează la cel mai înalt nivel artistic piesele muzicale“.
„Un general printre artiști“
Cunoscut în lumea pasionaților de muzică populară, interpretul Gheorghe Turda are, cu siguranță, mulți admiratori. Nici nu ar putea fi altfel: figura lui jovială, vocea bine timbrată și costumul popular pe care-l îmbracă pe scenă, ciucurii bundei tradiționale cu care se joacă în timp ce-și interpretează cântecele trăgănate, toate i-au creat imaginea unui bard veritabil, venit, parcă, direct de la o petrecere populară.
Puțini dintre fanii lui știu că în spatele figurii lui joviale se ascunde un general cu umerii „blindați“ cu epoleți de aur. În ciuda faptului că activitatea sa militară s-a desfășurat mai ales pe scenă, ascensiunea ierarhică a fost impresionantă. Astfel, în cursul anului 1991, Turda a fost angajat în cadrul Direcției pentru cultură, artă și sport din Ministerul de Interne. Calitate în care a reorganizat Ansamblul artistic „Ciocârlia“, al cărui director a devenit ulterior.
În anul 1991 a primit gradul de locotenent-colonel onorific. Ulterior, între anii 1994 și 1997, beneficiar al gradului de colonel, s-a implicat în activitatea artistică din Poliția Română și din Armată. Iar între anii 1997 și 2001, solistul vocal a fost angajat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB), unde a fost șef de compartiment, în Direcția pentru relații publice, tradiții, educație și sport. Ulterior, el a fost avansat, fiind numit șef adjunct al DGPMB.
În 2002, Gheorghe Turda a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militarii de carieră. Ajuns la 65 de ani, solistul s-a pensionat în 2013, cu gradul de general de brigadă cu o stea de aur. Iar pensia de general nu-i chiar de ici, de colo.
Deși retras din calitatea de militar activ, Gheorghe Turda nu s-a retras și din activitatea artistică. Motiv pentru care îi place să se laude: „Sunt singurul general dintre artiştii ţării şi singurul artist dintre generali“.
Implicat într-o activitate politico-artistică atât de complicată, nici nu mai contează că, în octombrie 2011, magistrații instanței supreme au decis că Gheorghe Turda a fost colaborator (turnător) al Securității.
Războiul gradelor
Absolvent al Facultății de Management de la Universitatea de Vest din Timișoara, unde are și un master în „Managementul instituțiilor de cultură“, Lupu Rednic este și un solist de muzică populară care se bucură de succes printre cei pasionați de acest domeniu. De-a lungul unei bune părți a activității sale profesionale, Rednic a fost polițist de stradă, angajat în Departamentul Ordine Publică. Motiv pentru care el însuși se laudă: „Port cu drag uniforma mea, am muncit pentru acest merit şi mi-a plăcut la fel de mult să cânt, însă în egală măsură să-mi fac datoria de poliţist“.
În anul 2009, Lupu Rednic a fost numit director al Ansamblului „Ciocârlia“. Iar la un moment dat, asta l-a adus într-un conflict deschis cu Gheorghe Turda, predecesorul director al acestui ansamblu. Indignat că nu a fost invitat să participe la spectacolul aniversar „Ciocârlia 70“, care a avut loc la Centrul Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, generalul Turda a anunțat public:
„Cer de urgenţă dnei ministru Carmen Dan destituirea lui Lupu Rednic, pentru incompetenţa lui profesională! El îşi bate joc de Ansamblul «Ciocârlia» creat de Gheorghe Turda. Dacă nu, merg la Preşedinţie! Un ţăran cu freză, un ţăran cu patru clase la cârma «Ciocârliei», nu ştie o notă pe portativ. «Ciocârlia» e un brand, nu e pensiune turistică. El şi-a dat doctoratul în turism. Cum e posibil ca un amator să conducă un ansamblu?“.
Acest atac venit din partea unui confrate nu a fost singurul. Anul trecut, pe 15 noiembrie, comisarul în rezervă Ion Marin, fost șef al unui Inspectorat Județean de Poliție, și-a vărsat năduful printr-o declarație publică deosebit de corozivă:
„Iar mă apucă dracii… Azi, urmărind o emisiune de divertisment, am aflat că șeful ansamblului «Ciocârlia» al MAI este simpaticul interpret de muzică populară Lupu Rednic. Doar că domnu’ artist este comisar-șef, adică este colonel. Nu vreau să mă gândesc ce salariu are. Coleg cu unii dintre ai noștri care au căzut la datorie, cu alții care n-au viață personală și trebuie să-și mintă copiii că va veni ziua în care vor putea petrece câteva zile de vacanță, cu toți cei care, din cauza unor trântori vârâți cu toptanul prin MAI, sunt supuși oprobriului public că au salarii și pensii nesimțite, la care se adaugă o multitudine de avantaje pe care, noi, cei care am fost și suntem polițiști de carieră, nu le-am primit. Fir-ar a dracului de dreptate, când va veni și la noi? Domn’ colonel… O țipuritură la băiatu’? Hai, ia euroii și dă din ceteră!“.
Vasile Surcel