Un tânăr de 19 ani a fost încătușat aseară în Baia Mare. Polițiștii au fost anunțați prin 112 despre faptul că, pe strada Aleea Nouă din municipiu, o femeie este agresată. Se pare că individul, în timpul unui scandal cu cea care i-a dat viață, i-a pus acesteia cuțitul la gât. Mai grav de atât, conform VasileDale.ro, agresorul nu ar fi la prima abatere de acest fel.
La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță SAJ, dar și un echipaj SMURD.
Șocant este că, în timp ce fiul său era încătușat și transportat spre Spitalul de Psihiatrie, mama acestuia care în urmă cu câteva secunde fusese amenințată cu moartea, a încercat să îi convingă pe agenți să își însoțească fiul. De asemenea, femeia nu a dorit să depună plângere împotriva fiului său, însă polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal.
„Ieri, 14 octombrie, ora 18.23, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare, au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un tânăr și-a agresat mama. La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind o femeie de 54 de ani și pe fiul acesteia, un tânăr de 19 ani, ambii din Baia Mare.Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului, nefiind necesară transportarea acesteia la Spitalul Județean.
Tânărul a fost imobilizat de polițiști și transportat de către un echipaj al S.A.J. la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din municipiul Baia Mare, ulterior personalul medical dispunând internarea sa la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș
Adrian Barbur