Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia Mare a dispus punerea în libertate a șoferului care în cursul serii de sâmbătă a intrat cu autoturismul BMW direct în stația de autobuz de lângă Mall-ul de pe bd Decebal din Baia Mare.
Conform surselor noastre acesta a opinat că tânărul nu prezintă pericol social și poate fi cercetat în stare de libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au făcut recurs la decizia Judecătoriei, recurs care se va judeca la Tribunalul Maramureș.
Până atunci însă, tânărul a fost pus în libertate de îndată. Acesta a părăsit arestul IPJ Maramureș la ora 14.00.
Ce spune Judecătoria Baia Mare
Complet: Complet JDL 5 penal
Tip solutie: respinge cererea
Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. 1 C. proc. pen, respinge, ca neîntemeiată, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare privind pe inculpatul O.V.F. fără antecedente penale, cercetat pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 06.07.2021, ora 14.00.
Document: Încheiere finală camera consiliu 2085/2021 06.07.2021
Sursă: VasileDale.ro