ERA ÎN VIZORUL OAMENILOR LEGII DE ANUL TRECUT Băimăreanul în casa căruia a fost descoperită în urmă cu trei zile o cantitate impresionantă de droguri a fost arestat pentru 30 de zile.
Potrivit surselor judiciare, acesta se afla în vizorul oamenilor legii încă din vara anului trecut, după ce la Electric Castle, festival de muzică de mare amploare care se desfăşoară la Cluj Napoca, a fost prins în timp ce vindea cocaină.
La vremea respectivă a fost lăsat să plece, dar a fost atent supravegheat. La începutul acestei săptămâni tânărul a fost din nou surprins în flagrant în timp ce încerca să-şi plaseze marfa pe piaţă, mai exact să vândă câteva doze de cocaină la Cluj Napoca.
Procuroriişi ofiţerii BCCO au descins acasă la tânăr, iar cantitatea de droguri descoperită a fost impresionantă: peste 800 de grame de cocaină disimulate în calupuri de ceară. Marfa în valoare de peste 80.000 de euro ar fi fost comandată de pe Darknet, o reţea de Internet care poate fi accesată doar cu ajutorul unor softuri speciale.
Iniţial tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi apoi a fost prezentat de către procurorii DIICOT în faţa magistraţilor Tribunbalului Cluj cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit încheierii Tribunalului Cluj din 28.03.2018, Gelu Cătălin Horotan a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28 martie 2018, până la data de 26 aprilie 2018 inclusiv.
sursa info Emm.ro