Tot ce avem mai de preţ în această lume este viaţa, iar uneori fără nişte oameni inimoşi dispuşi să renunţe la un strop de sânge pentru semenii lor, mulţi am pleca prea curând în eternitate.
Polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au manifestat încă o dată solidaritate față de persoanele a căror viață atârnă de un strop de sânge și au demonstrat că fiind uniți le putem face viața mai ușoară oamenilor care se află în primejdie.
Săptămâna trecută, 10 polițiști ai Serviciului Rutier s-au prezentat la Centrul de Transfuzii de sânge din Baia Mare pentru a veni în sprijinul semenilor lor care au atâta nevoie de el.
În continuare, fiind mereu aproape de cetățeni la nevoie, voucherele primite le-au donat unei mame, care dintr-un venit de aproximativ 2000 de lei lunar crește singură doi copii de 13, respectiv de 14 ani. Acești copii, pe lângă infinita iubire pe care o oferă celor dragi, au rezultate foarte bune la școală.
În grija mamei mai sunt încă două suflete, o persoană cu handicap și un bătrân de 80 de ani cu probleme grave de sănătate. Ajutorul reciproc este ceea ce ne caracterizează pe noi, oamenii. Să oferi o mână de ajutor unei persoane, chiar și cu puținul tău, este cel mai de preț lucru pe care îl poate face un om.
Poliţiştii încurajează cetăţenii să fie solidari cu cei aflaţi în suferinţă, pentru că de multe ori un gest mărunt pentru noi poate avea o importanţă vitală pentru cei de lângă noi. Unora le putem salva viaţa, iar altora le putem da un strop de speranţă