O descoperire macabră a fost făcută astăzi într-o pădure de lângă Baia Mare, pe traseul spre Vârful Iricău. Un turist a anunțat la 112 faptul că a dat peste cadavrul unui bărbat.
La fața locului s-au deplasat de urgență o echipă de salvamontiști, împreună cu criminaliștii de la IPJ Maramureș.
Echipele de intervenție ajunse la locul indicat au constatat ca, într-adevăr, este vorba despre o persoană decedată. Din primele informații, se pare că ar fi vorba despre un turist în vârstă de 53 de ani, acesta fiind îmbrăcat corespunzător unei drumeții.
Echipajul Salvamont a coborât trupul neînsuflețit, predându-l echipajului de Medicina Legală. Momentan nu se cunoaște cauza decesului bărbatului, aceasta urmând a fi stabilită în urma necropsiei.
ACTUALIZARE:
„Azi, 16 mai, la ora 12.35, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe raza municipiului, într-o zonă greu accesibilă, denumită Vârful Iricău a fost găsită o persoană decedată.
La fața locului a fost prezent un echipaj de siguranță publică, echipa de cercetare la fața locului și un echipaj Salvamont.Cadavrul a fost identificat ca fiind al unui bărbat de 52 ani din Baia Mare.
Cu ocazia examinării exterioare nu au fost constatate urme de violență.Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei„, a declarat pentru ActualMM purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
ActualMM