AcasăLifestyleCum cumperi un apartament pentru o familie numeroasă?

Cum cumperi un apartament pentru o familie numeroasă?

spot_img

DISTRIBUIȚI

Achiziția unui apartament este probabil, cea mai mare investiţie  pe care fiecare dintre noi o face la un moment dat. Este casă unde urmează să ne petrecem cel mai mult timp, iar alegerea unui apartament perfect poate fi o adevărată provocare.

Venim în întâmpinarea ta cu câteva sfaturi de care trebuie să ţii cont când achiziţionaţi apartamentul dorit, în special dacă aveţi o familie numeroasă. Agențiile imobiliare vin cu numeroase opțiuni în acest sens.

Ce presupune achiziționarea unui apartament

După ce te-ai orientat asupra locaţiei, ai studiat zona, ştii exact care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească nouă locuinţă, este important să ai în vedere încă de la început, pentru ce suprafaţă optezi.

Dacă ai un copil, sau mai mulţi, în funcţie de acest lucru, suprafaţa apartamentului trebuie să fie mai mare, pentru un plus de confort. Deşi preţul poate depăşi bugetul pe care l-ai alocat pentru această achiziţie, este important să te gândeşti la consecinţe pe termen lung, pentru că ulterior să nu simţiţi nevoia să schimbaţi locuinţă, pentru o alta mai mare.

O astfel de schimbare ar implica costuri mult mai mari, uneori şi pierderi, pentru că nu doar imobilul  are un preţ, ci şi documentaţia, evaluatorii, transportul mobilei, şi alte detalii.

Câte camere sunt de ajuns pentru confortul locuinţei?

Recomandat ar fi să alegi un apartament cu 3 camere, pentru un minim de confort şi intimitate, sau te poţi orienta şi către 4 camere, sau de ce nu, penthouse, în funcţie de buget şi de câţi membri are familia ta. Pentru o familie numeroasă, este indicat că bucătăria să fie mare, sau open-space, pentru  a avea loc şi de o masă îndeajuns de mare.

Un aspect important, pe care este necesar să nu-l omiteţi, este spaţiul de depozitare. O familie numeroasă are hobby-uri diferite, iar pentru asta e nevoie de spaţiu. Optimizează fiecare loc liber, şi optează pentru mobilă inteligentă, măsuţe pliabile, etc, pentru că astfel va rămâne spaţiu şi pentru locul de joacă al copiilor, sau al animalelor de companie.

Alegeti apartamentul si in functie compartimentare – decomandat sau semidecomandat!

Ce zonă este indicat să alegi?

Dacă îţi doreşti să locuieşti mai aproape de serviciu, pentru că ai un program foarte încărcat şi multe activităţi ce implică deplasările, este indicat să alegi o zonă cu acces rapid la arterele principale ale oraşului, şi cu acces la mijloacele de transport, după caz.  Apartamentele amenajate în blocurile vechi pot fi o soluție, în acest sens.

Este important să ai în apropiere şi zone de interes, cum ar fi şcoala, grădiniţă, supermarket-uri sau magazine, bănci, parcuri, farmacii, zone înverzite sau de relaxare, pentru un plus de confort.

Dacă însă puteţi gestiona uşor timpul, îţi place liniştea,  sau jobul tău are un program fix, copii sunt mari sau mai independenţi, atunci îţi recomandăm să alegi apartamentele din cartierele amenajate departe de agitaţia oraşului.

Apartamentele vechi pot fi amplasate în centrul orașului, însă apartamentele noi beneficiază de finisaje şi de un design mai actual, de nenumărate facilităţi,  pe care probabil,  blocurile vechi  nu le au.

Spuneam că este indicat că apartamentul să fie aproape de magazine şi de zone de interes, însă nu uita să eviţi zonele din apropierea unor cluburi, sau alte locuri cu muzică live. Găseşte-ţi timp pentru a vizita zona în orele de vârf, pentru a verifica intensitatea zgomotului.

Ce alte facilităţi trebuie să mai aibă un apartament?

  •         Zona bună şi liniştită
  •         Spaţiu pentru toată familia
  •         Acces rapid la mijloacele de transport
  •         Bloc îngrijit
  •         Lift
  •         Parcare

Ținând cont de toate acestea, vei obține cu siguranță locuința perfectă, în care să rămâi mult timp și în care să te simți acasă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA