Incapacitatea actualului guvern de a găsi soluții este tot mai evidentă. Inflația CREȘTE, salariile STAGNEAZĂ, economia e în COLAPS. Guvernul PNL – USR – UDMR procedează invers decât lumea civilizată. În Uniunea Europeană și și SUA companiile sunt sprijinite de stat și este încurajat consumul, iar în România, GUVERNUL AUSTERITĂȚII taie pensii, salarii, alocații, programe de sprijin pentru mediul de afaceri. SUA a aprobat Planul BIDEN. PSD a propus un program similar pentru România.
Biden a alocat 422 miliarde USD pentru creșterea veniturilor populației, iar PSD a propus creșterea alocațiilor, a pensiei minime și a punctului de pensie, a salariilor profesorilor și a asistenților sociali din sistemul sanitar.
SUA acordă 246 miliarde USD pentru asigurarea suplimentară de șomaj. PSD a propus amendamentul de reinserție a șomerilor calificați, pe un salariu mai mare ca salariul minim pe economie.
SUA acordă 350 miliarde USD pentru administrațiile locale, amendamentul PSD stipula asigurarea cofinanțării proiectelor administrațiilor locale în proiectele cu Fonduri UE sau prin PNDL.
Planul BIDEN prevede 160 miliarde USD pentru combaterea Covid, PSD a cerut suplimentarea bugetului CNAS în vederea serviciilor medicale suplimentare din pandemie.
În SUA se alocă 7,25 miliarde USD pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar PSD a depus amendamente pentru Start-UpNation III, Start Up pentru studenți, pentru retehnologizarea firmelor locale și pentru Fabricat în România.
În SUA s-a decis creșterea salariului minim la 15 USD/oră, în următorii 5 ani. Deși salariul minim nu e prevăzut în Legea bugetului, PSD a susținut creșterea salariului minim de la 2.230 la 2.460 lei în general și de la 2.230 la 2.600 lei pentru angajații cu studii superioare, precum și de la 3.000 la 3.100 lei pentru angajații din construcții.
Luăm exemplul Americii doar când primim o șapcă! Măsurile care ei le aplică nu sunt bune pentru România, în opinia PNL-USR, UDMR!
Gabriel Zetea,
Deputat PSD de Maramureș