Iarna își face încă simțită prezența în majoritatea județelor din țară. Pe lângă temperaturile mai scăzute decât normalul perioadei, ANM a anunțat că mai multe județe se află sub cod galben de ninsori până diseară, la ora 18:00, atenționarea putând fi actualizată și prelungită în funcție de datele primite de meteorologi.
Încă de azi-noapte, în Maramureș a început să ningă moderat și viscolit la munte. Drumarii lucrează la foc continuu pe drumurile naționale și județene, pentru a le menține practicabile. Și în municipiul Baia Mare ninge abundent la această oră.
„În Maramureș, precum și în Munții Apuseni și în Carpații Orientali va ninge în general moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă mai consistent. La altitudini în general de peste 1500 m vântul va avea intensificări, temporar cu rafale de peste 80…90 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată.
Interval de valabilitate: 12 martie, ora 02:00 – 12 martie, ora 18:00
Fenomene vizate: ninsori în general moderate cantitativ, viscol la munte;
Zone afectate: Maramureș, Munții Apuseni și Carpații Orientali;”
ActualMM