AcasăActualitateSPITALUL JUDEŢEAN "DR. CONSTANTIN OPRIŞ" - Biroul Pacientului, la un an de...

SPITALUL JUDEŢEAN „DR. CONSTANTIN OPRIŞ” – Biroul Pacientului, la un an de activitate

spot_img

DISTRIBUIȚI

SPITALUL JUDEŢEAN „DR. CONSTANTIN OPRIŞ”  Conducerea Spitalului Județean și reprezentanții Asociației Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriș” au susținut, în cursul zilei de joi, 22 martie, o conferință de presă referitoare la activitatea Biroului Pacientului, la un an de la înființarea acestuia.

Coordonatoarea Biroului Pacientului, Ana Ghiță, a precizat că, în acest prim an, serviciul și-a desfășurat activitatea în parametri propuși, integrându-se repede și fără dificultăți în circuitul medical al spitalului.

Comunicarea a fost una eficientă și s-a găsit, de fiecare dată, deschidere din partea conducerii unității medicale, a personalului medical, dar și a celorlalți angajați, în rezolvarea cazurilor înregistrate.

Tot în acest an, s-au făcut cunoscute existența și atribuțiile Biroului Pacientului, la nivelul întregului spital, prin distribuirea unei broșuri pentru informarea pacienților, în fiecare secție a Spitalului Județean de Urgență.

Numărul cazurilor semnalate a fost de 50, din care: 20 de cazuri pentru consiliere, 12 au făcut reclamații în scris, 2 cazuri sugestii, 9 au adus scrisori de mulțumire, restul fiind persoane care nu au dorit să își divulge identitatea și să parcurgă toate procedurile de înregistrare a doleanțelor.

În ce privește natura problemelor, se menționează că, cele mai frecvente aspecte pe care pacienții le sesizează sunt legate de comunicarea deficitară cu cadre medicale, apoi numărul redus de consultații în ambulatoriu acoperite de CAS și timpii mari de așteptare în cazul anumitor examinări medicale.

“Îmbucurător și pentru noi este că, printre cei care ajung la acest birou se numără și pacienți mulțumiți, care-și exprimă aprecierea față de medicii și asistentele care i-au îngrijit, precum și pentru serviciile de care au beneficiat în cadrul spitalului.

Este important să menționăm că, orice problemă semnalată, indiferent de natura ei, a fost tratată cu toată seriozitatea și în condiții de confidențialitate”, a precizat coordonatoarea Biroului Pacientului.

“Biroul Pacientului este un serviciu pe care Asociația Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriș” îl pune la dispoziția oricărui pacient sau aparținătorilor care au o nemulțumire, nevoie de informație, sugestie sau chiar o mulțumire privind serviciile medicale de care beneficiază în acest spital.

Ne bucurăm că avem posibilitatea de a participa la creșterea calității actului medical”, transmite Călin Herțeg, vicepreședintele Asociației Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriș”.

Managerul interimar al spitalului, dr. Vasile Pop apreciază activitatea desfășurată de Biroul Pacientului și consideră că este un început promițător, în folosul pacientului, dar și al spitalului.

“Este un lucru bun existența acestui Birou al Pacientului, în sensul că, apar, de multe ori, situații neplăcute, acolo unde nu există comunicare și suficientă informare. Pe lângă aceste cazuri prezentate, sunt altele care se adresează direct administrației spitalului și, împreună, putem să facilităm soluționarea unor probleme, în beneficiul ambelor părți”, menționează dr. Vasile Pop.

La finalul conferinței de presă, Călin Herțeg a amintit despre Campania de strângere de fonduri – prin donarea a 2% din impozitul pe venit, pentru înființarea Compartimentului de Chirurgie Cardiovasculară.

Biroul Pacientului a fost înființat în martie 2017, de către Asociația Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriș”, cu ajutorul conducerii unității medicale.

Serviciul este inspirat din modelul britanic PALS (Pacient Advice and Liaison Service) și din cel de la Spitalul Județean Zalău, unde funcționează din 2007, fiind primul de acest gen din țară.

Biroul Pacientului este un proiect independent și susținut financiar integral de către Asociația Prietenii Spitalului “Dr. Constantin Opriș”.

Biroul de presă al Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA