Caz halucinant petrecut aseară în orașul Seini. O locuință din cartierul de romi a luat foc, astfel că a fost nevoie de o intervenție promptă a pompierilor pentru a stinge flăcările, înainte ca aceastea să se extindă. Pentru a se putea interveni, a fost deconectată rețeaua de curent electric, o mare parte a orașului Seini și a localității Apa rămânând în beznă.
Potrivit VasileDale.ro, se pare că focul a fos pus intenționat de către un individ orbit de gelozie. Mai exact, bărbatul ar fi aflat că fosta sa concubină a plecat cu un alt bărbat. Într-o criză de gelozie, acesta nu a mai stat mult pe gânduri și a dat foc locuinței femeii.
Polițiștii maramureșeni au deschis o anchetă, urmând să stabilească circumstanțele în care s-a produs incidentul.
ActualMM