PNL, USR-PLUS şi UDMR au ajuns la consens în ceea ce priveşte împărţirea prefecţilor după o lună de negocieri. PNL va avea prefecţi în judeţe ca Sibiu, Alba sau Bihor, Bucureştiul merge la USR-PLUS, în timp ce UDMR are Clujul, potrivit unor surse din conducerea PNL, scrie Adevărul.
PNL a reuşit să aleagă numeroase judeţe puternice, liberalii fiind mulţumiţi de negocieri, după cum au delcarat surse din partid pentru „Adevărul”. Printre judeţele puternice obţinute sunt Alba, Sibiu, Bihor, Braşovul sau Constanţa, PNL reuşind să ia şi Ilfovul, unul din cele mai prospere judeţe.
Liberalii vor pune prefect în: Alba, Bistriţa Năsăud, Braşov, Bihor, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea. USR-PLUS a reuşit să obţină, la rândul său, unităţi administrative puternice, cum ar fi Bucureştiul şi Timişul.
Lista USR-PLUS va fi: Argeş, Bacău, Brăila, Bucureşti, Buzău, Galaţi, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui.
UDMR va avea cinci prefecţi, adică pe cei din Arad, Cluj, Covasna, Sălaj şi Satu Mare
Sursă: Adevărul.ro