AcasăEvenimentÎN PICAJ LIBER, UDMR GAFEAZĂ STRATEGIC - Singurul deputat de Maramureș, Apjok...

ÎN PICAJ LIBER, UDMR GAFEAZĂ STRATEGIC – Singurul deputat de Maramureș, Apjok Norbert, exclus din partid. Își păstrează mandatul și continuă să ne reprezinte în Parlament

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deputatul Apjok Norbert a fost exclus din UDMR de către Consiliul Permanent al formațiunii luni, 1 februarie 2021. Acesta își păstrează mandatul și va continua să militeze atât pentru interesele comunității maghiare, dar și a tuturor maramureșenilor. În spatele deciziei, care poate fi catalogată drept o gafă strategică, se află o banală greșeală, recunoscută de altfel de către deputat. În contextul reprezentării intereselor comunității maghiare în special, implicit a întreg județului Maramureș, ținând cont și de numărul considerabil de cetățeni care i-au oferit încrederea și l-au trimis să ne reprezinte în Parlamentul României, conducerea UDMR putea să treacă cu vederea situația (legată de studiile superioare ale parlamentarului). Până la urmă, culmea, “pedeapsa” aplicată acestuia nu îl afectează cu absolut nimic, deoarece nu își pierde mandatul, în schimb UDMR își dă cu stângul în dreptul și se lasă fără singurul parlamentar pe care îl are în Maramureș!

Cine este Apjok Norbert și de ce deranjează atât de mult încât UDMR a preferat să rămână fără singurul parlamentar în Maramureș?

Apjok Norbert a fost membru al UDMR Maramureș încă de la vârsta de 15 ani. Pe lângă aceasta, maramureșeanul mai are la activ un mandat în calitate de deputat din partea formațiunii, fiind reales tocmai pentru că oamenii au simțit că este un altfel de politician. În plus, este tânăr, nu a fost implicat în scandaluri, vine din zona antreprenorială și are coerență în ceea ce privește proiectele și demersurile pentru comunitate. Singurul “defect”, pe care majoritatea celor neimplicați în politică am putea să îl considerăm defapt un atu, este faptul că deputatul Apjok este VOCAL. Cel mai probabil, asta deranjează cel mai mult, nefiind un secret că în interiorul UDMR se duc momentan lupte pentru putere. Apjok Norbert are obiceiul de a spune lucrurilor pe nume și de a vorbi liber atât cu colegii săi, cât și cu electoratul, cu care comunică inclusiv pe rețelele de socializare. În scurt timp, din adolescentul simpatizant a ajuns tânărul deputat ales, care a continuat să se remarce prin implicarea sa permanentă, devenind incomod pentru mulți din UDMR. Evident, aceasta este o concluzie personală și poate fi contestată. Însă cel care va contesta opinia, să ne zică și unde e logica în toată situația aceasta.

Între timp, vă redăm mai jos, integral, comunicatul de presă remis de către deputatul Apjok Norbert:

Voi servi în continuare comunitatea maghiară şi maramureşenii

Admit, dar – ţinând cont de situaţia actuală din judeţul nostru – nu consider o măsură menită să slujească interesele comunităţii decizia Consiliului Permanent al UDMR, cu privire la votul de neîncredere şi excluderea mea din organizaţie. Despre cazul meu s-a spus cam tot ce se putea spune. Am recunoscut oficial că am greşit, mi-am cerut scuze, şi am declarat în repetate rânduri că mă voi supune sancţiunilor pe care mi le vor aplica, dar nu voi renunţa să lucrez în continuare în folosul comunităţii pe care o reprezint.

În temeiul Legii nr. 96 din 2006, din momentul în care am depus jurământul de deputat, în timpul exercitării mandatului, deputatul se află în slujba cetăţenilor care l-au votat, sau, mai bine spus, în slujba cetăţenilor circumscripţiei electorale. Soarta acestui mandat a fost decisă de către alegători, prin votul lor. Astfel, în momentul de faţă sunt responsabil faţă de cei care m-au votat, care m-au însărcinat să-i reprezint în parlament.

Va fi în defavoarea întregii comunităţi a judeţului, dar şi a Uniunii, dacă interesele maghiarilor din Maramureş nu vor fi reprezentate de către un deputat în culorile UDMR. Va fi o muncă mai grea pentru toţi, nu numai pentru mine. În momentul de faţă, ţinând cont, în primul rând, de responsabilitatea mea personală, cred că în ordinea sarcinilor primează îndeplinirea cât mai eficientă a mandatului câştigat în urma alegerilor, atitudinea de susţinere a comunităţii, munca pentru comunitate, aplanarea divergenţelor şi conflictelor.

Alegătorii din Maramureș, mi-au votat încredere pe temeiul muncii şi a rezultatelor mele din ultimii patru ani. Am obligaţia morală să duc mai departe cele începute în ultimii patru ani. Aş dori să fiu în continuare deputatul comunității maghiare, dar și tuturor maramureşenilor, să reîmprospătez această comunitate, să readuc în prim plan munca, să insuflu un aer nou comunităţii. Voi lucra pentru ca şi copiii copiiilor mei să poată învăţa în şcoli cu predare în limba maghiară, pentru ca accesul la cultură să nu fie un lux sau un privilegiu doar al orăşenilor, pentru ca întreprinzătorii noştri să poată fundamenta temeinic bunăstarea lor şi, implicit, a comunităţii.

În încheiere, aş dori să mulţumesc şi pe această cale tuturor celor, care m-au sprijinit în perioada grea pe care am parcurs-o.

Apjok Norbert
Deputat de Maramureș”.

 

Așteptăm și o poziție din partea conducerii UDMR cu privire la această situație. Vom reveni cu actualizare.

Adrian Barbur/ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. Logica e simpla: respectul fata de lege, statut regulament chiar daca asta iti aduce prejudicii pe termen scurt.
    Poate merita amintit in articol si faptul ca in statutul UDMR este scrisa obligativitatea studiilor superioare pentru a ocupa un post de parlamentar. Iar unii, e drept o minoritate, mai considera ca legile sau regulamentele trebuie sa fie respectate. Incalcarea lor nu se iarta doar pentru ca ele au fost recunoscute. Eu sunt unul dintre cei care l-au votat, dar nu il iert pentru ca m-a mintit si a obtinut acest loc prin frauda. Iar eu nu vreau sa ma comport precum majoritatea.

  2. Este o rușine. L-au pus în fața noastră să îl votam. Apoi au vrut să îl schimbă cu mafiotul Beres de la Sighet. Nu au reușit acum l-au dat afară. Rușine UDMR!!

  3. Daca ai stiut că nu mai corespunde înaltelor standarde morale ale Udmr de ce l-ai votat?
    Ai rămas de fraier cu cătiva lătrători de serviciu….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA