TOTUL PENTRU LINIŞTEA PUBLICĂ Potrivit competenţelor legale, jandarmii băimăreni aflaţi în patrulele independente de ordine publică au intervenit în diverse situaţii de tulburare a liniştii publice, consum de băuturi alcoolice în locuri publice, conflicte verbale generate de injurii şi expresii jignitoare.
Fără a fi impresionaţi de atitudinea persoanelor implicate în comiterea acestor fapte contravenţionale, efectivele de jandarmi au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale cu amendă.
Luni, 19 martie, în jurul orei 16:15, doi tineri, unul de 22 de ani şi celălalt de 24 de ani, ambii din Baia Mare, au fost surprinşi în faţa autogării din Baia Mare, în timp ce consumau băuturi alcoolice, adresau cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor aflate în trecere prin zonă.
Tot în faţa autogării din Baia Mare, în jurul orei 17:15, un cetăţean de 31 de ani, tot din Baia Mare, se afla în faţa chioşcului de produse alimentare. El a adresat injurii vânzătoarei de la chioşc şi a tulburat liniştea cetăţenilor cu muzica la volum maxim la boxa portabilă pe care o avea asupra lui.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.
Informaţii furnizate de IJJ Maramureş