Angajații Biroului Protecția Mediului-Direcția Poliția Locală au derulat mai multe acțiuni la nivelul municipiului Baia Mare. Astfel, au fost desfășurate 504 verificări la platformele de colectare a deşeurilor menajere, dar și la containerele metalice 4 mc/16 mc. Alte 85 de verificări au fost efectuate la locurile de joacă şi în parcuri pentru identificarea unor eventuale nereguli. Totodată, 680 de coșuri stradale au fost monitorizate.
În cadrul acestor acțiuni au fost identificate 40 de depozite necontrolate, abandonate, pe domeniul public. De asemenea, polițiștii locali au verificat și organizările a patru șantiere pentru a vedea dacă gestionarea deșeurilor este corect făcută, dar și dacă societățile respective dispun de containerele pentru depozitarea molozului rezultat în urma lucrărilor efectuate.
Polițiștii locali au aplicat un avertisment
Un locatar de pe strada Grănicerilor s-a ales cu un avertisment, după ce un vecin de-al său a sesizat Poliția Locală. Acesta a reclamat faptul că locatarul și-ar fi lăsat lângă imobilul în care locuiește câteva elemente de mobilier. Ajunși la fața locului, polițiștii locali au constatat că sesizarea a fost îndreptățită. Deșeurile depozitate au fost ridicate, iar locul a fost curățat.
Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului atrag atenţia persoanelor fizice și juridice, care nu depozitează selectiv deşeurile, că amenzile, care pot fi aplicate în astfel de situații, sunt cuprinse între 500 de lei și 1.000 de lei pentru persoanele fizice respectiv 1.000 și 2.500 lei pentru persoanele juridice.
În continuare se face monitorizarea video a mai multor locații de pe raza municipiului Baia Mare, după cum urmează: Miron Costin (Nucului), Complex Ferneziu, Mărășești intersecție cu Republicii, Păltinișului intersecție cu Pășunii, Transilvaniei zona Garaje, Bulevardul Traian nr. 25, Dimitrie Cantemir –zona OPC, strada Gării-capăt și Clinica Someșan.
Având în vedere toate aceste activităţi, care au fost desfăşurate de către poliţiştii locali, din cadrul Biroului Protecţia Mediului, cetăţenii municipiului Baia Mare pot semnala eventualele abateri contravenţionale, dar şi propuneri de noi locaţii pentru amplasarea camerelor de supraveghere, la adresa de E-mail poliţia.locală@baiamare.ro sau la numerele de telefon 0372.702702 / 0262.218961.
Foto: Primăria Municipiului Baia Mare