Când luna e încă stăpână pe cer și întunericul domnește peste casele din Ungureni, bărbații pregătesc focul în curtea gospodăriilor și pun apă în căldare. Temperatura are multe grade minus, dar ei se încălzesc cu un pahar de horincă cum numai în Maramureș mai vezi. Așa începe ziua în care se taie porcul în casele moroșenilor.

Apoi, vreo trei sau patru bărbați, cu stăpânul casei în frunte, se îndreaptă spre cocină, deschide larg uşa și se pregătesc sufletește cu încă un pahar de horincă, în timp ce porcul parcă simte că i se apropie sfârșitul și nici nu vrea să iasă afară.

Și atunci gospodarii sunt nevoiți să îl scoată cu forța, începând totodată procedura de sacrificare, care încă e cam sinistră întru cât se păstrează tradiția înjunghierii cu cuțitul.

Așa că bărbații îl înconjoară pe porc și îl prind, ba de coadă, ba de urechi, până reușesc să îl dea jos și să-l imobilizeze pentru înjunghiere. Stăpânul casei apucă cuțitul și se pregătește pentru sacrificare în timp ce porcul începe să guițe așa de tare încât se aude de la sute de metrii și toți vecinii află că se taie porcul la oarecare gospodărie.

Cuțitul de obicei este unul lung, cu lamă pe ambele tăișuri care este păstrat pe parcursul întregului an într-o husă de piele și se folosește doar cu ocazia sacrificării porcilor.

În momentul în care măcelarul acționează și cuțitul își face treaba, sângele începe să curgă șiroaie și porcul se zbate pentru ultima dată. Așa că animalul de peste 150 de kilograme cade lat, dându-și ultima suflare după vreo 3 minute în care se zbate, iar echipa de sacrificare în timp ce se curăță de sânge, mai închină un pahar în cinstea animalului.

Următoarele etape au în vedere tot tradiția deoarece urmează ca porcul să fie pârjolit, și chiar dacă acum această activitate se face cu ajutorul unei butelii de gaz, parcă tot mai bine e ca animalul să fie vârât și prin niște paie, întru cât gustul e altul.

Iar de aici și până la următorul pahar de horincă închinat, trebuie doar spălat porcul și desfăcut. În momentul în care stăpânul vede grosimea slăninii, își cinstește ajutoarele și se mândrește cu animalul lui la care a mers cu mâncare întreg anul.

Tranșarea porcului necesită o experiență care se acumulează în ani de zile și cu sute de porci sacrificați, iar apoi prepararea bucatelor alese, a cârnaților, tobei, a celebrului caltaboș pentru care unii au făcut pușcărie, este chiar o artă.

Lăsând politica la o parte și continuând cu activitățile specifice tăierii porcului, ajungem în momentul în care se topește untura și se prăjesc celebrele jumeri. În acest moment, munca e aproape terminată și echipa de lucru poate să guste din pomana porcului și bineînțeles, să mai închine un pahar de horincă pentru a respecta întru totul tradiția.

Sursă: EMaramureș