AcasăslolvaciaWORKSHOP INTERACTIV -  Proiecte transfrontaliere comune demarate de Universitatea de Vest „Vasile...

WORKSHOP INTERACTIV –  Proiecte transfrontaliere comune demarate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” şi Universitatea Ujgorod din Ucraina

spot_img

DISTRIBUIȚI

O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, condusă de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității, a răspuns invitaţiei rectorului, prof. univ. dr. Volodymyr Smolanka şi a conducerii Universităţii Naţionale din Ujgorod, de a participa la un workshop în Ucraina.

Delegaţia română a fost formată din reprezentanţii conducerii Facultăţii de Ştiinţe Economice, Informatică şi Inginerie,  Facultăţii de Medicină,  Facultății de Științe Juridice și Facultății de Științe Socio-Umane și Relații Internaționale, precum şi ai conducerii filialelor din Satu Mare și Baia Mare. Delegaţia a participat la un workshop interactiv, pe teme de interes comun. În cadrul vizitei au fost discutate propuneri de parteneriate în domeniul proiectelor transfrontaliere pe linie medicală, biologie, economie, drept și relații internaționale, în special pentru filialele Universității de la Satu Mare și Baia Mare și s-a realizat un bilanț al proiectelor deja finalizate, al schimburilor de experienţă prin programul ERASMUS+, cât şi al colaborărilor ştiinţifice anterioare.
Discuţiile s-au încheiat cu un moment festiv, în cadrul căruia prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad i-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru întreaga activitate şi buna colaborare rectorului Universităţii Naţionale din Ujgorod, Ucraina, prof. univ. dr. Volodymyr Smolanka, care deţine şi înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa al UVVG. Rectorul UVVG, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, a fost distins, de asemenea, în anul 2014, cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii ucrainiene. Cele două universităţi, din Arad şi Ujgorod, sunt legate de un parteneriat academic de aproape 15 ani. Universitatea Naţională din Ujgorod a fost înfiinţată în anul 1945 şi este considerată cea mai puternică instituţie de învăţământ superior din Transcarpatia.
 „Am răspuns cu plăcere invitației rectorului Smolanka de a participa la acest workshop interactiv și lucrativ, foarte bine condus de către prorectorul Miroslava Lendel. Facem parte din Consorțiul Universităților şi avem un parteneriat  puternic, iar filialele Satu Mare și Baia Mare sunt foarte active în menținerea acestuia, prin proiecte diverse, de interes comun. A fost o zi plină, în prima parte s-au concluzionat proiectele deja derulate și propuneri noi, a urmat un moment festiv, apoi s-a discutat pe grupuri de lucru, discuțiile fiind foarte animate și aplicate. Vizita s-a încheiat cu un moment de suflet, o vizită la Palatul Episcopal din Ujgorod, unde l-am întâlnit pe consilierul Episcopului și am participat la o scurtă mesă, acum, în postul Sfintelor Sărbători ale Paștilor”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Sursa info și foto: Ziua de Vest.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA