Incident grav aseară la societatea comercială Aramis din Baia Mare. Un muncitor și-a prins un picior într-un utilaj de presat.
Conform primelor informații se pare că muncitorul s-ar fi urcat pe utilajul respectiv fără a respecta normele de protecție a muncii pentru că mașinăria s-ar fi blocat. Deocamdată nu se știe dacă el a fost trimis acolo de un angajat cu funcție superioară sau acesta a decis singur să rezolve situația creată. Un echipaj medical a intervenit de urgență.
Ce spune Poliția
„Aseară, 10 noiembrie, în jurul orei 19.00, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din Baia Mare au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un angajat al unei societăţi comerciale din municipiu, aflându-se în timpul programului de lucru, a suferit un accident de muncă.
Din verificările efectuate la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani din Șomcuta Mare, în calitate de angajat în cadrul societăţii comerciale, și-a părăsit linia de muncă, pentru a interveni în sprijinul unui alt coleg, iar la un moment dat și-a pierdut echilibrul și și-a prins glezna piciorului stâng, în lagărele laminorului din componența unui utilaj, suferind astfel leziuni la nivelul gleznei. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care a transportat victima la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.”
Sursă: BaiaMare24.ro