Începem prin a face haz de necaz: în România există și hoți care nu știu să fure. Pe modelul unui autentic “Dorel” al hoților, un băimărean (care ar fi recidivist, fiind condamnat în trecut pentru furt) a isprăvit una dintre cele mai eșuate tentative de furt, în încercarea de a da spargerea în cutia milei dintr-o biserică din municipiu.
Totul s-a petrecut zilele trecute în Biserica Sfântul Anton din Piața Păcii a municipiului Baia Mare. Un bărbat a intrat, aparent, pentru a se ruga, așezându-se pe una dintre bănci. A așteptat până când cealaltă persoană aflată în biserică a plecat, apoi a trecut la acțiune.
Bărbatul s-a ridicat în grabă și s-a dus țintă spre cutia milei, păzită de gratii, și a început să tragă de ea în speranța că se va deschide. A tras și a împins, scuturând cu putere preț de câteva minute cutia milei pe care era așezată statuia Sfântului Anton, în speranța că aceasta se va deschide. Din când în când, printre pauzele de la efort, se asigura că este singur în biserică. Momentul culminant a fost când acesta a descoperit camera de supraveghere amplasată în lăcaș: a privit-o preț de câteva secunde, după care a decis că nu e interesat de faptul că a fost filmat și și-a continuat acțiunea.
După mai multe încercări eșuate, “Dorelul hoților” s-a lăsat păgubaș și a plecat. Din nefericire pentru el, acesta este căutat acum de Polițiști, iar oamenii legii nu se vor da bătuți atât de ușor.
ActualMM
Video: VasileDale.ro