CULMEA TUPEULUI Ieri, 12 martie, un tânăr de 18 ani din Baia Mare s-a prezentat la sediul Biroului Rutier şi a declarat că în jurul orei 12.00 a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale.
Acesta a precizat că nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit cu autoturismul dintr-o parcare situată pe strada George Coşbuc şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe banda I, dinspre bulevardul Republicii spre bulevardul Decebal. În urma impactului autoturismul acroşat a fost apoi proiectat într-o altă maşină care era oprită pe banda a II-a, la semafor, iar apoi a ajuns în afara părţii carosabile.
Verificările efectuate de poliţişti au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi că a luat autoturismul pentru a-l conduce fără încuviinţarea proprietarului.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă.
Informații furnizate de IPJ Maramureș