AcasăActualitateSocialINSTANȚA A DECIS - Fostul consilier județean Ioan Dobra scapă de munca...

INSTANȚA A DECIS – Fostul consilier județean Ioan Dobra scapă de munca în folosul comunității, după ce a fost condamnat pentru trafic de influență

spot_img

DISTRIBUIȚI

Maramureșeanul Ioan Dobra, fost consilier județean, a fost condamnat anul trecut pentru că și-a traficat influența pe lângă angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. După ce insanța l-a obligat pe acesta să presteze o muncă nerenumerată în folosul comunităţii, Curtea de Apel Cluj a admis zilele trecute contestația formulată de Dobra, anulându-i obligația respectivă, scrie Gazeta de Cluj.

”În baza art. 425^1 al. 7 pct. 2 lit. a din C.p.p. admite contestaţia declarată de către persoana condamnată DIT (cu datele persoanel la dosar) împotriva sentinţei penale nr. 7/22 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş, pe care o desfiinţează în întregime. Rejudecând, Admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Maramureş şi înlătură obligaţia de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la care a fost obligat inculpatul DIT prin sentinţa penală nr. 48/20 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 941/A/18 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluția dată de Curtea de Apel Cluj în 7 martie.

În data de 18 septembrie, Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat împotriva sentinței Tribunalului Maramureş, pe care a desfințat-o cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și a dispus condamnarea inculpatului Ioan Teodor Dobra, fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență la pedeapsa de un an și şase luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani și interzicerea unor drepturi și trafic de influență în formă continuată la pedeapsa de un an și opt luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani și interzicerea unor drepturi.

Instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de un an și opt luni închisoare la care se adaugă şase luni (sporul de o treime din pedeapsa de un an și şase luni închisoare), rezultând astfel o pedeapsă de doi ani și două luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de doi ani și interzicerea unor drepturi. De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 22.200 lei, obținută prin săvârșirea infracțiunii. Hotărârea este definitivă.

Citește continuarea AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA