În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au identificat un bărbat de 31 de ani din Baia Mare, bănuit de comiterea mai multor furturi.
Investigaţiile efectuate au relevat faptul că în perioada 23.07. – 02.08.2020, bărbatul ar fi sustras mai multe biciclete din scări de bloc.
Faţă de acesta s-a dispus reţinerea pentru 24 ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.
Informații furnizate de IPJ Maramureș