În cadrul ședinței extraordinare de astăzi, 7 decembrie 2011, consilierii județeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care se alocă suma de 600.000 de lei pentru premierea jucătorilor și antrenorilor echipei de rugby Știința CSM Baia Mare. Această decizie este o consecință firească a performanțelor obținute de gruparea băimăreană în acest an: Cupa Europei Centrale și de Est, Campionatul National de Rugby în 7, titlul național în SuperLiga CEC Bank, finalistă în Cupa României. Proiectul de hotărâre a fost aprobat fără probleme, Mircea Man, președintele Consiliului Județean Maramureș a motivat decizia astfel:”În functie de performanțele realizate de cluburi, se aprobă o sumă, dar este normal să ținem seama și de numărul componenților echipelor respective. În cazul echipei de rugby lucrurile sunt foarte clare: avem cele mai mari performanțe din sportul maramureșan, obținute de un număr mare de sportivi de excepție. În acest moment, de fapt în ultimii trei ani, Știința CSM este clubul fanion al județului, singurul care a realizat performanțe notabile pe plan național și european. Acesta a fost motivul pentru care propunerea de premiere pe care au făcut-o colegii din comisia de specialitate a fost aprobată în plenul ședinței de astăzi”.
Grigore Ciascai