Autoritatile judetene au dat alerta de ceata aseară în Maramureş. Vizibilitatea a fost scazuta sub 50 de metri, respectiv sub 100 de metri pe unele tronsoane de drum. Ceata a fost prezentă atât pe raza municipiului Baia Mare cât şi ân localităţile limitrofe. Mai mult, s-a depus şi chiciură iar şoferii au trebuit să circule cu viteză redusă, pentru că partea carosabilă a devenit alunecoasă. Cel puţin în Baia Mare utilajele de deszăpezire au împrăştiat material antiderapant pentru a evita incidentele.
Sâmbătă, vremea se va menţine rece, cu cerul variabil şi local va fi ceaţă, mai ales dimineaţa şi noaptea. Izolat vor fi condiţii de precipitaţii slabe, mai ales la munte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade, iar cele minime, în general, între -9 şi 1 grad.
Dimineaţa şi noaptea, local, pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.