Scriitorul român născut la Timisoara în 1967, a câștigat Swiss Bookprize 2011 (Cartea Anului) în Elveția, juriul având de ales dintr-un total de peste 60 de titluri. Cartea pentru care Cătălin Dorian Florescu a fost premiat cu suma de 32.000 de euro se numește „Jacob se hotărește să iubească”. Anul acesta, scriitorul de origine română a mai fost desemnat ”scriitorul orașului Zurich”, pentru asta primind un premiu în valoare de 40.000 de franci elvetieni, și a primit premiul „Josef von Eichendorf” pentru întreaga sa operă literară. În 1982 părinții lui au fugit din România și s-au stabilit la Zurich. Scriitorul a terminat Facultatea de Psihologie a Universității Zurich. Florescu este un răsfățat al criticilor literari, de-a lungul scurtei sale cariere fiind onorat cu numeroase distincții literare: Premiul “Chamisso” al Academiei Bavareze, premiul “Anna Seghers”, premiul “Cantonului Zurich”. A primit peste 10 burse și a fost numit scriitorul orașelor Dresda și Erfurt, precum și bursierul orașului Munchen. În limba română i-au apărut (Editura Polirom) romanele “Zaira”, “Maseurul Orb”, “Vremea minunilor” și “Drumul scurt spre casa”. A fost tradus în mai multe limbi europene.
Grigore Ciascai