Sîmbătă, 19 noiembrie 2011, cinci montaniarzi au întreprins o tură în Munţii Ţibleşului. Pe la ora 15, erau în coborîre pe Piciorul Cortului. (Zona de deasupra staţiei de epurare pentru apele de mină, staţie care a costat miliarde şi care n-a funcţionat nici un minut. Dar asta-i o altă poveste). În acel moment, cei cinci au auzit împuşcături de arme. S-au speriat atît de tare încît cei mai mulţi dintre ei au ridicat mîinile în semn de predare. Aveau impresia că gloanţele le şuieră pe la urechi. Apoi au văzut cum doi cîini hăituiesc un cerb. Falnicul cerb alerga. Gloanţele şuierau în continuare. Pe drumul de TAF au apărut urme de sînge proaspăt.
Cei cu puştile s-au ascuns în mod evident, refuzînd să dea ochii cu montaniarzii, deşi aceştia au strigat. În apropiere de vale, au găsit cerbul în agonie. L-au fotografiat. (Alăturat publicăm poza cerbului ucis). Cei doi cîini muşcau din cerb. Două fete din grup (sînt studente) au început a plînge, erau şocate. Vînătorii erau mai departe ascunşi prin pădure. Grupul de montaniarzi a aşteptat ce-a aşteptat, „vînătorii” nu şi-au făcut apariţia, după care au coborît spre maşina lăsată la staţia de epurare. Apare un tînăr, în jur de 25 de ani, care a spus că-i din Bistriţa şi le-a cerut montaniarzilor să tacă, să nu spună nimănui ce-au văzut. Era recunoaşterea faptului că nu era vorba despre o vînătoare legală, ci de o infracţiune, de braconaj. Ionică P., cel care m-a sunat, relatîndu-mi ca în direct despre braconaj, i-a spus braconierului că lucrează în sistem, că nu-l lasă conştiinţa să nu anunţe autorităţile. Coborînd pe Valea Bradului, la Grohot, s-au întîlnit cu un pădurar. Ionică i-a sesizat fapta de braconaj, însă pădurarul a spus că nu-l interesează, nu-i zona lui. Ionică P. a sunat, apoi, la 112 şi la Garda de Mediu, unde a vorbit cu Călin Crişan, comisar şef. Telefoanele au început a se înfierbinţi. Grupul de montaniarzi ajunge la sediul Ocolului Silvic din Groşii Ţibleşului. Aici se întîlnesc cu poliţişti din Suciu de Sus, cu silvicultori şi vînători. Le sesizează cele văzute. Curios: ei nu-i cer lui Ionică P. să-i însoţească la locul unde au văzut cerbul ucis.
Epilog: la ora 18,20, montaniarzii erau în Baia Mare. Un pădurar din grupul celor ce s-au adunat la Ocolul Silvic Groşii Ţibleşului pentru a cerceta braconajul l-a sunat pe Ionică P. şi i-a spus că n-au găsit nici cerbul şi nici pe braconieri. Atenţie, braconierii nu aveau alt drum pentru a duce cerbul greu de 350 kilograme decît prin Groşii Ţibleşului! Telefonul pădurarului lasă impresia că autorităţile sînt mînă-n mînă cu infractorii. Solicităm pe această cale autorităţile mai de sus ale statului (şi vizăm aici Parchetul de pe lîngă Tribunalul Maramureş şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş) să facă lumină în acest caz. În ce ne priveşte, noi vom reveni asupra subiectului de cîte ori va fi necesar!Reamintim că cerbii din pădurile României sînt pe cale de dispariţie.
ACTUALIZARE 1: Comunicat de presa al IPJ Maramureş
Sămbătă seara, în urma unui apel de urgenţă 112, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus împreună cu specialişti din cadrul SAESP s-au deplasat în locul numit „Izvorul rău” din hotarul localităţii Groşii Tibleşului, pe fondul de vănătoare 53-Ţibleş, aparţinând Ocolului silvic Groşii Ţibleşului, la circa l5-17 km de localitate, unde au identificat un exemplar mascul din specia cervide decedat, având capul (trofeul) lipsă. Pentru lămurirea tuturor faptelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, poliţiştii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş au demarat cercetări în cadrul unui dosar penal pentru identificarea autorilor şi tragerea lor la răspundere penală.”
(text şi foto: Alec Portase, Graiul Maramureşului)