Imagini suspect dus la audieri
Imagini Politia Romana – DIICOT
Mai multe locuinţe din Satu Mare au fost percheziţionate de dimineaţa de Procurorii DIICOT Oradea. Din primele date, aceştia încearcă să destructureze o reţea de traficanţi de droguri. Sase persoane urmează să fie audiate în acest caz.
Percheziţiile au avut loc la prima oră. Conform anchetatorilor, s-a acţionat în şase locaţii, proprietarii fiind duşi la audieri. Numai dintr-o singură casă anchetatorii au ridicat aproximativ 400 grame de iarnă şi câteva sute de pastile. Timp de mai bine de 5 ore, poliţiştii DIICOT au răscolit întreaga casă. Unul dintre cei cercetaţi este un tânăr de aproximativ 35 de ani, fără loc de muncă. Se pare că poliţiştii îl supravegheau pe bărbat de câteva săptămâni. În momentul de faţă nu se cunosc detalii privind modul în care acţiona bărbatul şi cantitatea de droguri pe care a reuşit să o comercializeze.
ACTUALIZARE – Comunicat oficial IGP-DIICOT
În urma unei investigaţii care a durat şase luni, poliţiştii antidrog ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, din cadrul B.C.C.O. Oradea şi procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au depistat cinci persoane din Satu Mare, cu vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani, suspectate că se ocupau cu traficul de droguri de risc şi mare risc. Pentru probarea activităţii infracţionale, astăzi, 26 octombrie a.c., au fost efectuate simultan cinci percheziţii la locuinţele suspecţilor. În urma acestor activităţi au fost ridicate 122 de comprimate de ecstasy, 400 de grame de cannabis, 10 grame de haşiş, 3 cântare electronice folosite la cântărirea drogurilor şi 10 telefoane mobile. Suspecţii, C.T., de 32 de ani, C.C., de 26 de ani, M.N., de 31 de ani, I.R., de 24 de ani, din Satu Mare şi H.F., de 24 de ani, din Negresti Oaş sunt cercetaţi pentru trafic şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 şi art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
(Ioana Gavrău, satumareonline.ro)