AcasăEvenimentSportPRELUNGIRE DE CONTRACT LA CSM ŞTIINŢA BAIA MARE - Alexandru Bucur rămâne...

PRELUNGIRE DE CONTRACT LA CSM ŞTIINŢA BAIA MARE – Alexandru Bucur rămâne zimbru încă patru ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zilele trecute conducerea viecampioanei României a reușit prelungirea raporturilor contractuale pe o perioadă de patru ani cu internaționalul român Alexandru Petru Bucur, în prezent absolvent al Facultății de Eucație Fizică și Sport Baia Mare.

Născut pe data de 24 aprilie 1994 la Bârlad, județul Vaslui, Alexandru Petru Bucur a fost legitimat pentru prima oară la vârsta de 15 ani și șase luni la C.S.S.Bârlad, avându-l ca prim antrenor pe Ciprian Popa. Tot la CSS Bârlad a jucat în tinerețe și tatăl său Sorinel.

În intervalul 28 august 2012 – 2 iulie 2013 centrul (1,83 m – 92 kg) joacă sub comanda lui Răzvan Popovici – MirceaTaloș la Clubul Sportiv Școlar 2 Siromex Baia Mare, urmând ca de pe data de 2 iulie 2013 să semneze cu CSM Știința Baia Mare.

Pe plan intern Alexandru Bucur bifează o medalie de aur (2014) plus ale trei de argint (2013, 2015 și 2016-2017) în SuperLiga de Rugby, trei locuri doi (2013, 2014 și 2016) în Cupa României, plus alte două medalii de aur (2016 și 2017) și una de argint (2015) în cea mai nouă dintre competițiile interne, Cupa Regelui.

La nivel de competiții internaționale inter-cluburi, Bucur își trece în cont o partidă din Challenge Cup contra rușilor de la Enisey S.T.M. Krasnoyarsk (jucată pe 18 aprilie 2015), meci în care a și înscris un eseu în minutul 78.

Tot pe plan internațional însă la nivel de echipe naționale, acum mai bine de cinci ani, în intervalul (26 octombrie – 5 noiembrie 2012) Alexandru Bucur obținea un loc cinci la Campionatul European rezervat echipelor Under 19 găzduit de Portugalia.

În 2013 la Palma de Mallorca (Spania) la Campionatul European de rugby 7 tricolorii cu Bucur în lot reușeau un loc 8, pentru ca mai apoi în perioada (25 octombrie – 3 noiembrie 2013) la Campionatul European U 19 găzduit tot de Portugalia, România să reușească din nou un loc cinci.

Un loc șapte avea să obțină România și la Campionatul European de rugby 7 de la Lisabona, din zilele de 10-11 mai 2014.

În palmaresul centrul moldav figurează și participarea la turneul de recalificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio din 2016, turneu ținut la Lisabona în zilele de 18-19 iulie 2015.

Alin Boțioc / www.rugbybaiamare.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA