AcasăNews AlertUPDATE - VIDEO - ALCOOL ŞI ŞOFAT - A băut de necaz...

UPDATE – VIDEO – ALCOOL ŞI ŞOFAT – A băut de necaz pentru că îi pleacă fiica la muncă în străinătate şi a intrat cu BMW-ul în parapeţi

spot_img

DISTRIBUIȚI


Accident pe drumul naţional 18 B în imediata apropiere cu intersecţia cu drumul comunal care duce spre localitatea Groşi. Un bărbat care conducea un autoturism marca BMW în direcţia Baia Mare – Târgu Lăpus, s-ar fi urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice. La un moment dat ar fi pierdut controlul volanului, a trecut pe contrasens şi s-a izbit de parapeţii de protecţie de pe marginea părţii carosabile. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Cel de la volan a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiind condus de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare pentru recoltare de probe de sânge. Cei care îl cunosc pe conducătorul auto susţin că acesta ar fi băut de necaz pentru că trebuia să îşi conducă fiica la autocar. Aceasta urma să plece la muncă în străinătate.

„Cumnatul meu a condus maşina. Nu ştiu ce să zic. Cât a fost cu mine nu o băut, dar probabil că a consumat ceva cât de cât. Eu am fost cu el, l-am lăsat în parcare şi am intrat să cumpăr ceva două minute. El o plecat cu maşina. Cu maşina lui normal, nu e a mea. Nu ştiu nimic cum s-a întâmplat. Eu am venit cu microbuzul. Am sunat-o pe soţia lui acasă să văd dacă o ajuns şi când am ajuns aici am văzut că este el. Nu e de glumă. Bine că nu o lovit altă maşină că era mai rău” a spus Viorel Chendea, cumnat.

„Am intervenit la un accident rutier pe Dealul Groşi. Din fericire nu a fost grav. O maşină BMW, nu cunosc cauzele, a intrat în parapet. Nu au fost victime. Am scos maşina în afara părţii carosabile şi am curăţat şoseaua” a declarat plt.maj. Petre Chira, ISU Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA