Incredibil dar adevărat! A scăpat cu viaţă după ce a ajuns cu roţile autoturismului în sus. O şoferiţă în vîrstă de aproximativ 25 de ani nu a observat o lucrare în carosabil a intrat în ea şi apoi s-a răsturnat pe plafonul maşinii. Un echipaj al pompierilor militari a sosit la locul accidentului şi a repus vehiculul pe partea carosabilă.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.30 pe bulevardul Republicii în apropiere cu strada Vlad Ţepeş. Şoferiţa se pare că nu a văzut ditamai gropoiul din carosabil decât în ultimul moment. A frânat dar nu a mai apucat. A intrat în groapă, după care s-a rostogolit pe partea carosabilă oprindu-se plafon.
„Eu am văzut-o pe doamna cu maşina îmburdată. Nu m-am speriat că eu aveam un pic de distanţă faţă de ea. Dânsa venea de pe prima bandă, o intrat în groapă şi s-a întors cu maşina. Nu avea viteză. Vreo 50-60 de kilometri la oră” a declarat un alt şofer.
Pe de altă parte, proprietarul autoturismului susţine că lucrarea respectivă nu era semnalizată corespunzător. „Groapa pe care o vedeţi nu era semnalizată corespunzător. Nu la o anumită distanţă faţă de ea era aproape pe prăpastie. Nu o mai apucat să evite groapa şi o intrat frontal în ea după care s-a răsturnat. Voi da în judecată compania care a efectuat lucrarea pentru a cere despăgubiri” a Beniamin Rus, proprietarul maşinii sport.
Pompierii militari au repus autoturismul pe roţi. „Am intervenit la un accident rutier soldat cu pagube materiale” a declarat plutonier adjutant Florinel Onea, ISU Maramureş.
Poliţiştii au condusă pe şoferiţa la spital pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, aşa cum este procedura.
ACTUALIZARE 1:
” Ioana M., de 24 ani, din Baia Mare, conducea un autoturism pe b-dul Republicii din direcţia b-dului Unirii. În dreptul unui lăcaş de cult, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a neatenţiei, a intrat în coliziune frontală cu un panou-indicator de semnalizare a unei lucrări, executate în carosabil de către o societate de distribuţie şi întreţinere a gazului metan. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe sensul opus de circulaţie. Conducătoarea auto nu a suferit vătămări corporale şi nu se afla sub influenţa alcoolului. Autoturismul a fost avariat.
În cauză, poliţiştii au luat măsuri de sancţionare faţă de conducătoarea auto care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. De asemenea, şi faţă de executatantul lucrărilor s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu art.5 al. (2) din OUG 195/2002 rep., (nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public) faptă sancţionată, conform art.105 pct.3 din OUG 195/2002 rep., cu o amendă cuprinsă între 21-100 puncte amendă” a declarat cms Gabriela Liahovici, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.