Apel de urgenta la 112 dupa producerea unui accident de circulatie in Baia Mare. Evenimentul rutioer a avut loc cu cateva minute inaintea orei 11.00, pe bulevardul Independentei – inspre zona Metro. Martorii au aratat ca o dubita cu numar de Satu Mare si un Volkswagen au intrat in coliziune pe banda intai iar o persoana a fost ranita.
Victima a fost transportata de urgenta la spital pentru ingrijiri. Soferul dubitei a aratat ca venea dinspre Baia Mare spre Metro si ca a vrut sa vireze pentru a intra in curtea unei firme. El a lovit in plin Volkswagenul care circula pe banda intai. Soferul dubitei inmatriculate in Satu Mare sustine ca „a semnalizat stanga pentru a intra cu curtea unei firme si a venit masina aceea cu viteza direct in el”. De cealalta parte, politistii au demarat cercetarile pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul. „Soferul autoutilitarei a incalcat marcajul longitudinal dublu continuu pentru a face stanga si fara sa se asigure moment in care a intrat in coliziune cu un autoturism VW care circula regulamentar din sens opus. Cei doi soferi au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ” a declarat agent principal Andrei Bonte, Biroul Politiei Rutiere Baia Mare.
Un pasager din masina de Satu Mare a fost transportat la Spitalul Judetean Baia Mare pentru ingrijiri medicale dupa ce s-a lovit cu capul de parbriz. Cercetarile continua.