Lacasurile de cult ortodoxe si catolice au fost arhipline astazi, 15 august, cand crestinii sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului, praznic religios cunoscut ca Sfanta Maria Mare, Santamaria sau Uspenia, si care este pregatit printr-un post de doua saptamani – al treilea din an dupa postul Pastilor si cel al Sfintilor Petru si Pavel. Mii de credinciosi s-au rugat azi la icoana Sfintei Maria in bisericile din Baia Mare si din satele maramuresene, dar la fel de multi au fost si cei care au facut pelerinaje la manastirile Ciosa, Nicula, Moisei, Rohia sau Bixad, ce poarta hramul Sfanta Maria. Adormirea Maicii Domnului este ultimul praznic imparatesc din anul bisericesc, celebrand ziua in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit, iar popular este ziua care desparte lunile calduroase de cele reci.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sarbatoare a verii. Oamenii se roaga Fecioarei Maria pentru sanatate, pentru casatorie, pentru nastere usoara, dar si pentru vindecari. Inainte de Sfanta Marie Mare (15 august) se posteste timp de doua saptamani si se fac pelerinaje la manastiri, unde credinciosii duc daruri, mancare si bautura, fac danii pentru calugari si milostivesc pe saraci, pentru ocrotirea familiei si a pruncilor.
De asemenea, in fiecare zi din post, seara, credinciosii se aduna la biserica unde se citeste Paraclisul Maicii Domnului.
In Maramures, sarbatoarea religioasa are o mare insemnatate, iar traditiile si obicieurile de Sfanta Marie Mare (Santamarie) inca se pastreaza. In ziua de Sf. Maria nu se face joc, iar ciobanii desfac staulele. Stanele incep sa coboare la tarina de langa sat, dupa cum e vremea, sa nu-i prinda omatul acolo. Fiecare gospodar isi alege oile din turma si le ia in grija proprie.