AcasăEvenimentIgas a declarat in Maramures

Igas a declarat in Maramures

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vor disparea posturi din politie, iar agentii vor fi scosi din birouri si trimisi pe teren, a declarat ieri, 11 august, la Somcuta Mare, ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas. In ceea ce priveste conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures, demnitarul a precizat ca, in perioada imediat urmatoare, postul de sef nu va fi ocupat, fiind mentinut interimatul comisarului-sef Ioan Cupsa. Asta deoarece, din septembrie, pentru persoanele care vor ajunge in functiile de inspector-sef si inspector- sef adjunct se vor organiza cursuri de management strategic. 

Institutiile aflate in subordinea Ministerului de Interne trec printr-o perioada de restructurare. La nivelul Politiei Romane, se desfiinteaza posturi, insa situatia nu e una grava, sustine ministrul de Interne, Traian Igas.

“In centrul de comuna ramane un birou deschis in permanenta, unde opt ore va fi un politist, iar ceilalti politisti pe care ii avem in comunitate, doi – trei, depinde de cat de mare e localitatea, ei vor intra intr-o echipa de patrulare. Nu vor mai sta toti toata ziua la politie, va sta doar unul la sediu, iar ceilalti vor intra pe zona de patrulare si incercam sa asiguram o patrulare 24 de ore din 24”, a declarat ministrul Traian Igas.

Oficialul Guvernului a aratat ca atunci cand vor fi probleme, va fi suficient ca oamenii sa sune la 112 si imediat va putea interveni echipa mobila. In ceea ce priveste conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures, aici interimatul va fi asigurat in continuare de adjunctul sefului IPJ, Ioan Cupsa, dupa ce in luna martie comisarul-sef Liviu Taut a preluat functia de rector al Academiei de Politie “Alexandru Ioan Cuza”.

“Deocamdata, este imputernicit unul dintre adjuncti. Nu se va ocupa postul in perioada urmatoare, deoarece incepand din septembrie intentionez – deja avem un plan bine definit -, sa aplic un program. Fiecare viitor sef de inspectorat sau adjunct de inspectorat va trebui sa aiba un plus de trei luni de management strategic, sa poata ocupa functia de inspector-sef sau inspector-sef adjunct”, a aratat Igas.

Ministrul de Interne a adaugat ca doreste reorganizarea Academiei de Politie “Alexandru Ioan Cuza” si ca isi propune sa construiasca aceasta institutie cu sprijinul fostului inspector-sef al IPJ Maramures, Liviu Taut. De altfel, ministrul de Interne a detaliat ca de cand a ajuns Taut la Academie, s-au facut economii substantiale. In doar patru luni, s-au economisit 11 miliarde de lei, la capitolul alimentatie. Asta pentru ca s-a limitat numarul portiilor de mancare comandate de cei din institutia de invatamant, de la firma de catering, de la circa 2.000 la 800.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA