Un accident de circulatie s-a produs pe bulevardul Unirii din Baia Mare, chiar in fata magazinului Maramursul. Un motociclist s-a accidentat dupa ce a intrat in coliziune cu un autoturism care rula in aceeasi directie de mers cu masina. Acestia au spus ca barbatul de pe vehicul a incercat sa schimbe banda, dar nu a observat autoturismul si a intrat direct in el, lovindu-se apoi de carosabil. La volanul masinii s-a aflat un tanar de 20 ani, care a spus ca l-a vazut pe motociclist, dar ca nu a reusit sa evite impactul. „Am condus pe banda a doua si motociclistul, care era pe prima banda, a incercat sa depaseasca masina si a intrat in mine, in aripa din spate, si a cazut jos. Nu avea viteza dar nu s-a asigurat cand a vrut sa depaseasca. El nu m-a vazut si a intrat direct in mine”, a declarat soferul pentru 2.actualmm.ro. In urma accidentului, motociclistul a cazut de pe motocicleta pe care o conducea si a suferit leziuni. El a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta. Din fericire, casca de protectie ia salvat viata. „Am constatat ca un motociclist care rula dinspre bulevardul Bucuresti inspre strada Progresului nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulatie, intrand in coliziune cu un autoturism. In urma impactului a rezultat vatamarea corporala a motociclistului”, a declarat agentul de politie Adrian Farcas. Cei doi conducatori auto nu au fost testati la locul accidentului pentru a se vedea daca au consumat bauturi alcoolice. Analizele vor fi facute la spital iar in paralel politistii vor continua cercetarile pentru a stabili masurile care se impun ulterior accidentului rutier.