”Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor”. (Matei 10, 32-36 şi 11, 1)

Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos din pericopa evanghelică de astăzi ne atrag atenţia asupra faptului că trebuie să devenim responsabili pentru viaţa noastră duhovnicească şi mai ales să fim cu luare aminte la cele pe care le lucrăm pentru sufletul nostru.
Mântuitorul ne arată care sunt priorităţile în această viaţă, care sunt lucrurile cu adevărat importante. În primul rând, un creştin este un misionar, care prin viaţa şi prin faptele sale trebuie să facă cunoscute numele şi învăţăturile Mântuitorului. Apoi, cei care se leapădă de Domnul Hristos duc o viaţă fără orizont. Depărtarea de Dumnezeu aduce doar lacrimi, durere şi disperare. Hristos-Domnul este mai presus de tot ceea ce ne poate oferi această viaţă.
Ne iubim părinţii şi copiii, însă mai presus de ei stă Cel ce este izvorul acestei iubiri. Din iubire Dumnezeu a creat lumea, prin dragoste, lumea ajunge la Dumnezeu. Toate acestea le realizăm în viaţa noastră prin puterea Sfintei Cruci.
Viaţa fiecăruia dintre noi este o Golgotă, fiecare secundă a vieţii este o crucificare, iar fiecare zi este o mărturie a Învierii Domnului Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune aşa: „a fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde doar de om, deoarece Dumnezeu este pretutindeni”. (Pr. D. Păduraru)