AcasăActualitateSocialPlanul judeţean anticaniculă a fost actualizat de autorităţile maramureșene. 33 grade C...

Planul judeţean anticaniculă a fost actualizat de autorităţile maramureșene. 33 grade C in Baia Mare si Seini

spot_img

DISTRIBUIȚI

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit astăzi, 21 iunie a.c., într-o şedinţa extraordinară restrânsă, pentru reactualizarea şi aprobarea planul judeţean, în perioada de caniculă şi seceta hidrologică.
Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a spus: „Am reactualizat planul care prevede pe lângă măsuri specifice, actiuni de prevenire şi acordare de asistenţă tehnică de specialitate comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, în elaborarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor Sunt măsuri care prevăd inclusiv verificarea, de către personalul de specialitate a Direcţiei de Sănătate Publică a condiţiilor igienico-sanitare din tabere, unităţi de alimentaţie publică şi de cazare unităţi de producţie şi de depozitare a alimentelor, modul de evacuare a deşeurilor provenite din produse alimentare  şi a stării de sănătate a angajaţilor. Structurile voluntare pentru situaţii de urgenţă vor fi instruite cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiilor legale care le revin”.
Preşedinţii Comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă vor identifica surse suplimentare de apă, captării acestora, stabilirea şi asigurarea tehnicii pentru transportul acesteia în localităţile afectate de secetă. De asemenea, vor întreprinde demersurile necesare pentru punerea la dispoziţia cetăţenilor afectaţi de caniculă, spaţii răcoroase, dotate cu sisteme de ventilaţie şi asigurarea de apă potabilă.
Au fost asigurate medicamentele şi materiale necesare pentru asigurarea asistenţei medicale în toate unităţile sanitare din judeţ, a precizat directorul Rareş Pop. Alte măsuri prevăd utilizarea raţională a surselor de apă pentru populaţiei şi animale, supravegherea surselor potenţiale de poluare pentru evitarea producerii de poluări accidentale la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
Patrulele de ordine publică ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi ale Inspectoratuli Judeţean de Jandarmi vor anunţa, în perioada executării misiunilor, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112,  identificarea unor persoane care se deplasează pe străzi şi sunt afectate de temperaturi ridicate, respectiv prezintă probleme de sănătate, urmare a caniculei şi disconfortului termic şi au nevoie de acordarea primului ajutor medical de urgenţă.
La Palatul Administrativ a fost pregătită o sală ventilată, cu asigurarea apei potabile pentru persoanele care se află în zonă şi sunt afectate de temperaturile ridicate.
Grupurile de suport tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile cu atribuţii în planul de măsuri vor monitoriza permanent, în perioadele de caniculă şi secetă hidrologică, situaţia la nivelul judeţului Maramureş.

Disconfort termic în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei

În municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei indicele de disconfort termic (temperatură-umezeală) a atins pragul critic de 80 unităţi (pentru Baia Mare valoarea a fost de 81 de unităţi). Alte valori ale indicelui de disconfort termic: 66 unităţi la Iezer; 78 unităţi la Târgu Lăpuş şi 77 de unităţi la Ocna Şugatag. Valori ale temperaturii aerului înregistrate la ora 16.00: 33 grade Celsius în Baia Mare, Tăuţii Măgherăuş şi Seini; 32 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi Ulmeni; 31 grade Celsius la Târgu Lăpuş şi Ocna Şugatag; 28 grade Celsius la Vişeu de Sus şi Săpânţa; 27 grade Celsius la Săliştea de Sus şi Baia Sprie; 26 grade Celsius la Borşa şi Dragomireşti; 24 grade Celsius la Cavnic; 20 grade Celsius la Vf. Iezer.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA