Luni, 18 iunie, Poliţia Sighetu Marmaţiei, a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe 112 că pe strada Gheorghe Şincai, din municipiu, a avut loc un accident de circulaţie. Tatiana B. de 23 ani, din Bogdan Vodă, având intenţia de a ieşi dintr-o parcare, a efectuat manevra de mers înapoi, dar nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu mopedul condus de Vasile P. de 72 ani, din Sighetu Marmaţiei. Conducătorul mopedului nu a absolvit curs de legislaţie rutieră pentru a conduce mopede pe drumurile publice şi nu purta cască de protecţie. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului mopedului, care a fost transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alco-test, rezultatul fiind negativ.
Accident cu victimă datorită neacordării de prioritate
În data de 18 iunie, orele 22,12, Poliţia oraşului Şomcuta Mare a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri Urgenţe 112 că pe DJ 182 B în localitatea Tulghieş, a avut loc un accident de circulaţie, în următoarele împrejurări: În timp ce conducătorul auto Ionuţ L., de 26 ani, din Baia Mare, fără să se asigure, a pornit de pe loc, pentru a întoarce autovehiculul, de pe partea dreaptă pe partea stângă, nu acordă prioritate de trecere şi intră în coliziune cu autoturismului condus regulamentar din sens opus de Doru S., de 41 ani, din Mireşu Mare. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto Doru S. care a fost transportat la spital. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alco-test, rezultatul fiind negativ.