”Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; Nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veţi intra, cercetaţi cine este în el vrednic şi acolo rămâneţi până ce veţi ieşi. Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: Pace casei acesteia. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi. Cine nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă, mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei, în ziua judecăţii, decât cetăţii aceleia”. (Matei 10, 9-15)
Domnul Iisus Hristos şi-a ales 12 ucenici şi această alegere nu a fost întâmplătoare. Toţi Apostolii au dorit să urmeze pe Mântuitorul. În jurul Său erau mulţi, însă doar asupra celor 12 s-a oprit Mântuitorul. El a privit în inimile lor şi a ştiut felul de a fi al fiecăruia.
Ne putem întreba: a cunoscut Domnul Hristos faptul că unul dintre ucenici Îl va vinde? Cu siguranţa că da! Dar cu inima de Părinte fiind, a aşteptat întoarcerea şi pocăinţa „vânzătorului”.
Ucenicilor li s-a dat puterea de a binecuvânta casa unde vor fi primiţi şi ascultaţi, noi prin faptele vieţii noastre să binecuvântăm şi să aducem pace măcar în casele noastre. Uneori un cuvânt bun sau o vorbă înţeleaptă face mai mult decât cel mai valoros diamant din lume. Oare nu prin cuvinte Mântuitorul a mângâiat, a încurajat, a vindecat?
Sfântul Antonie cel Mare aşa ne învaţă: „Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi. Dacă l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat şi pe Dumnezeu”. (Pr. D. Păduraru)
