AcasăEvenimentTrafic de influenta - Vasile Adrian Catrinet a luat 10.000 de euro...

Trafic de influenta – Vasile Adrian Catrinet a luat 10.000 de euro si 2.000 lei pentru a influenta preschimbarea permiselor auto ucrainene

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului CATRINEŢ ADRIAN VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în perioada 2009 – 2010, inculpatul a pretins şi primit suma de 10.000 Euro şi 2.000 lei pentru sine şi pentru alţii, de la diverse persoane, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari din instituţiile ucrainene şi române pentru a-i determina să facă acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, respectiv eliberarea şi preschimbarea permiselor de conducere auto.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, inculpatul Catrineţ Adrian Vasile a înlesnit ca unele persoane să falsifice înscrisuri oficiale de natură să producă consecinţe juridice (eliberarea de permise de conducere auto ucrainene).

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA