Un bărbat de 53 de ani şi-a dat foc într-o secţie de votare din Petrila. El era foarte agitat şi nemulţumit că forţele de ordine nu vor să îi acorde asistenţă într-o problemă pe care susţinea că o are.
Bărbatul a votat, apoi, la ieşire, a scos o sticluţă cu o substanţă inflamabilă, pe care şi-a turnat-o pe haine şi şi-a dat foc.
Bărbatul a mers la vot la Secţia de votare amenajată în Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” din localitate, iar înainte de a intra în sediu a ameninţat că îşi va da foc pentru că ani la rând a fost „dezavantajat şi nedreptăţit” de primarul oraşului, Ilie Pătruşel, şi de secretarul localităţii, Toma Vărgatu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bărbatul a spus că ani la rând nu şi-a găsit dreptate nici în justiţie, având mai multe procese cu Primăria pentru mai multe proprietăţi.
După ce a ameninţat că îşi va da foc, bărbatul a intrat în secţia de votare, unde a şi recurs la acest gest, folosind petrol amestecat cu apă.
Forţele de ordine au intervenit imediat cu extinctoare şi cu pături, pentru a stinge focul care îl acoperea. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Petroşani.
El a susţinut în faţa presei şi a reprezentanţilor autorităţilor că va reveni să-şi dea foc şi că recurge la acest gest pentru a protesta împotriva autorităţilor locale.
Un bărbat și-a dat foc într-o secție de votare din orașul Petrila!
loading...